Procesul torţionarului Ficior. Victimele, obligate să retrăiască trecutul: "Ajunseserăm numai răni cu puroi"

La decenii după ce au fost umilite, înfometate, bătute, victimele lui Ficior încă nu-şi găsesc liniştea. Chemaţi în instanţă la recursul intentat de fostul comandant de lagăr, oamenii readuc la lumină un trecut marcat de suferinţă.
Ioan Ficior la proces în 24 octombrie 2013
Ioan Ficior la proces în 24 octombrie 2013 (AFP/Getty Images)

În urmă cu 11 luni, supravieţuitorii lagărului de muncă de la Periprava - un adevărat iad creat de comunişti în inima Deltei - primeau vestea condamnării la închisoare a comandantului Ioan Ficior, pentru crime contra umanităţii. Sentinţa a fost văzută de mulţi drept o recunoaştere necesară a atrocităţilor comise de statul totalitar contra unor oameni "vinovaţi" doar că s-au opus comunismului adus de ruşi cu tancul sau pur şi simplu că nu l-au îmbrăţişat.

Bucuria acestei recunoaşteri (şi ea tardivă şi insuficientă, căci procesul lui Ficior nu poate ţine locul unui proces al comunismului în sine) nu a ţinut mult. Fostul torţionar a făcut recurs, iar miercuri, 1 martie, victimele de la Periprava au trebuit să retrăiască traumele trecutului, povestind din nou, magistraţilor, dramele prin care au trecut.

Redăm câteva fragmente din declaraţia unui martor, citată de Mediafax.

"Am fost chinuiţi, am ştiut ce înseamnă bătaie, înfometare, muncă silnică deşi în toate actele noastre scria închisoare corecţională. (...) În fişe s-a trecut fictiv zile muncite sub normă, ce e normă: sculaţi înainte de răsărit, împinşi cu bastoanele în careu pentru prezenţă, unde primeam o cafea insipidă şi rece, conduşi apoi la locurile de muncă cu uneltele de muncă: sape şi târpane. Eram împinşi de la spate să tăiem stuf uneori în apă până la brâu în tovărăşia şobolanilor de baltă, a lipitorilor, în bătaia soarelui necruţător. Ajunseserăm numai răni cu puroi de la nisipul acela al Peripravei. Apa pe care o beam era numai din Dunăre sau din nişte gropi. Apă împuţită, caldă amară care împreună cu acea mâncare proastă, ne-a provocat o epidemie.

Nu ni s-a acordat îngrijire medicală. Nu ştiam că există aşa - zis cabinet medical staţionar cu personal medical. O dată pe tarlaua de muncă am leşinat, aveam dizenterie cu diaree. M-au cărat deţinuţii la capătul locului de muncă şi am fost lăsat să zac singur. Nu puteam mânca pentru că vomitam. Mi s-a luat temperatura, aveam febră mare. Am fost dus la cabinet şi trimis la baracă cu două pastile galbene. Deţinuţii care nu aveau febră şi se plângeau erau bătuţi. Eu am scăpat că aveam febră. A doua zi mi-a fost frică să zic că nu ies la muncă şi am ieşit aşa, m-a ajutat Dumnezeu. Militarii erau învrăjbiţi să ne bată şi să ne umilească", a declarat un martor în faţa judecătorilor instanţei supreme.

"Deşi munceam între ape, o zi nu am făcut baie. Mergeam până la Dunăre şi luam apă de la mal plină de gângănii şi broaşte şi o duceam să bea celălalt deţinut. Ne era sete. În zilele cu soare era cumplit. Umerii şi gâtul ni se decojeau şi eram numai carne. Mâncarea nu numai că era inconsistentă, era şi puţină. Se aducea o bucată mică de mămăligă. (...) Dimineaţă la careu erau strigaţi unii deţinuţi. Noi am plecat la muncă şi seara nu i-am mai găsit. A doua, a treia, a patra zi la fel. Ne-au încuiat într-o baracă. Am cutezat să intrăm în baraca bucătăriei. Am găsit vase mari cu resturi de borş şi tărâţe. Am mâncat şi noi în ziua aia pe săturate şi am băut ca niciodată. Într-o singură zi am băut apă potabilă din cele 100 de la Periprava. Eu cu un alt deţinut am luat hârdăul şi sub supravegherea unui militar în termen, să îi dea Dumnezeu sănătate, am mers la un saipan de vite. Acolo am băut şi noi. Am băut şi noi şi militarul sărmanul", a mai adăugat martorul.

Întrebat de judecător dacă l-a văzut pe Ion Ficior, martorul a precizat: "Îl vedeam în curte. Şi pe el şi pe ceilalţi ofiţeri. Niciodată nu au intervenit când eram bătuţi şi înjuraţi. (...) Deplâng ce se întâmplă familiei Ficior. Omeneşte îl iert. L-am întâlnit şi pe Condurache şi pe Ficior. Erau şefii de coadă la alimentară la Piaţa Amzei. Erau civili şi pensionari de-acum".

Condamnarea lui Ficior - fapte şi semnificaţii

Acuzat că a făcut din Periprava - colonie de muncă din inima Deltei - un adevărat lagăr de exterminare, Ioan Ficior a fost condamnat pe 30 martie 2016, după un proces derulat la Curtea de Apel Bucureşti, la 20 de ani de închisoare.

În motivarea deciziei, magistraţii au notat că regimul aplicat de acesta la Periprava a fost unul prin care şi-a propus lichidarea fizică şi psihică a deţinuţilor, pedeapsa care s-ar fi cuvenit fiind cea pe viaţă.

"A rezultat că regimul de detenţie elaborat şi aplicat de către inculpat, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei de muncă Periprava, a fost unul de natură să conducă la lichidarea fizică şi psihică a deţinuţilor", se arată în motivare.

Trimiterea în judecată a lui Ficior a avut loc în urma unor investigaţii făcute de IICCMER care indică faptul că, în perioada în care acesta a condus Colonia de muncă de la Periprava (potrivit avocaţilor lui Ficior, acesta a fost iniţial locţiitor de comandant şi din 1960 comandant), respectiv în perioada 1958-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de sever, fiind înfometaţi şi bătuţi, 103 dintre ei pierzându-şi viaţa.

Toţi cei 103 deţinuţi fuseseră condamnaţi pentru delicte politice. Cele mai multe decese, respectiv 54, au fost înregistrate pentru grupa de vârstă 50-59 de ani. Cel mai tânăr decedat avea 19 ani, iar cel mai în vârstă, 71 de ani. Există 50 de persoane care au supravieţuit după ce au fost închise în Colonia de muncă de la Periprava. Dintre acestea, 21 foşti deţinuţi politici au dat declaraţii în legătură cu regimul de teroare şi exterminare instituit de Ficior.

Practic, deţinuţii de la Colonia Periprava erau puşi să muncească în condiţii extrem de grele, indiferent dacă erau inapţi sau bolnavi şi nu erau echipaţi corespunzător pentru muncile efectuate, deşi erau obligaţi să suporte condiţii meteorologice extreme. Aceştia erau obligaţi să depăşească norma de muncă cu orice preţ şi erau pedepsiţi crunt pentru nesupunere. Printre pedepsele aplicate se numără: izolarea (carcera), alergarea deţinuţilor cu calul şi bătăi crunte primite cu ciomagul.

Prin condamnarea la închisoare, Ficior ar fi urmat să plătească nu doar pentru vieţile curmate de regimul de exterminare de la Periprava sau pentru suferinţa îndurată pe timpul încarcerării de deţinuţi ci şi pentru traumele cauzate supravieţuitorilor pe viaţă.

Prezentă ca martor la procesul judecat în 2016 de Curtea de Apel, medicul Camelia Doru, preşedinte al Fundaţiei ICAR, organizaţie înfiinţată pentru a oferi asistenţă victimelor torturii din rândul foştilor deţinuţi politici, a explicat că pentru foştii "duşmani ai poporului", cum erau catalogaţi cei ce se împotriveau comunismului, suferinţele nu s-au terminat după ieşirea din închisori, mulţi dintre ei rămânând cu sechele, atât fizice cât şi psihice, pe viaţă.

"Urmările detenţiei sunt de durată lungă, de fapt pe toată durata vieţii, atât cele fizice dar mai ales cel psihice care nu se vindecă niciodată. Din experienţa pe care o avem vă pot spune că nu există organ în corpul foştilor deţinuţi politici care să nu fi fost afectat de această experienţă traumatică trăită în timpul detenţiei", a explicat medicul.

Marcaţi de boli nutriţionale, hepatite cronice, boli cardiovasculare, sechele aferente TBC-ului, insuficienţe renale, boli metabolice, supravieţuitorii închisorilor comuniste sunt afectaţi, de multe ori, şi de probleme psihice, de depresii, anxietăţi, insomnii, comportamente de evitare, tulburări de atenţie, iar intervenţiile terapeutice nu au avut rezultatele dorite căci la nivelul foştilor deţinuţi există o mare frustrare pentru faptul că au continuat să fie trataţi ca nişte puşcăriaşi, în timp ce sunt eroi ai neamului, a mai precizat medicul.

Mai mult, consecinţele detenţiei nu s-au rezumat doar la boli ci s-au manifestat pe toate planurile, la nivel familial, social, profesional. Intraţi de tineri în închisori, unii şi-au întrerupt studiile, mulţi dintre ei nemaiputând vreodată să le reia. Alţii şi-au întrerupt viaţa de familie iar cei necăsătoriţi, eliberaţi târziu, nu s-au mai putut însura, n-au mai putut avea copii. Unora le-a fost imposibil chiar şi să înfieze, căci, odată stigmatizaţi ca duşmani ai poporului, acest drept le-a fost refuzat.

Asistând la condamnarea torţionarilor, unul câte unul, asistăm treptat la un proces de justiţie în ţara românească. Este important, chiar dacă este extrem de târziu, ca acest lucru să se întâmple. Criminalii să fi judecaţi şi pedepsiţi pentru crimele comise, iar victimele să poată duce în continuare, după acest moment, o viaţă cât mai aproape de normal. Pentru că nu poţi să spui că timp de 25 de ani oamenii care au suferit din cauza persecuţiei politice au dus o viaţă normală, ştiind că torţionarii lor dorm liniştiţi, au pensii mari şi îşi văd de vieţile lor nederanjaţi de nimeni", a comentat medicul Camelia Doru sentinţa pronunţată în procesul lui Ficior.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne