Doi buzoieni au fost depistaţi pentru a doua oară cu COVID-19, după ce au fost internaţi la „Matei Balş” şi fuseseră declaraţi vindecaţi. După ce au părăsit spitalul şi au fost plasaţi sub observaţie pentru încă 14 zile, cei doi bărbaţi, de 29 şi, respectiv, 46 de ani, au fost confirmaţi pozitiv, informează publicaţia stiridebuzau.ro.
Prefectura Buzău susţine că în data de 6 aprilie 2020, urmând recomandările de la externare, au fost recoltate probe de la cei doi pacienţi care fuseseră externaţi în data de 26 martie 2020.
Sursa citată precizează că externarea celor doi pacienţi s-a făcut în urma recoltării consecutive a două probe, în cazul primului pacient, respectiv trei probe, la al doilea pacient, ale căror rezultate au fost negative.
Doar că rezultatul probelor recoltate pe 6 aprilie de la cei doi pacienţi, şi care a sosit pe 7 aprilie 2020, avea să fie pozitiv.
După externare, cei doi pacienţi - unul de 46 de ani şi celălalt de 29 de ani - s-au izolat împreună la acelaşi domiciliu, fără a avea alţi contacţi. Pacienţii sunt asimptomatici şi au fost internaţi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.
Articolul complet aici.