Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, şi-a dat demisia în urma scandalului de corupţie

Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu
Primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu (facebook.com)

Primarul Municipiului Ploieşti, pesedistul Iulian Bădescu, arestat preventiv pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în dosarul "Lupii Galbeni", a demisionat din funcţie, a anunţat marţi avocatul acestuia William Brânză.

"Am abordat atât probleme de ordin tehnic cât şi probleme de ordin procedural. Ca element de noutate vreau să vă spun că de astăzi Primăria Ploieşti nu mai are primar. Domnul primar Bădescu şi-a dat demisia", a declarat avocatul, citat de agenţia Mediafax.

Dosarul "Lupii Galbeni"

În ordonanţele de reţinere, respectiv de punere în mişcare a acţiunii penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

"În calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, inculpatul Bădescu Iulian a semnat, la data de 21.01.2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară "Lupii Galbeni 2012" Ploieşti şi, la data de 28.06.2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranşe) către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.

Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menţionată, precum şi obţinerea de către Asociaţia Comunitară "Lupii Galbeni 2012" Ploieşti a unui folos necuvenit de aceeaşi valoare. Prin semnarea contractului şi a regulamentului sus menţionate, inculpatul Bădescu Iulian şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi a încălcat dispoziţiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

Acelaşi inculpat i-a pretins unui reprezentant al Asociaţiei Comunitare "Lupii Galbeni 2012" Ploieşti, în schimbul derulării contractului de asociere şi a regulamentului de aplicare a contractului, precum şi a efectuării plăţilor către Asociaţie, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal "F.C. PETROLUL" Ploieşti, ale cărei interese erau reprezentate de Asociaţia Comunitară, precum şi foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului şi a cazării, în perioadele ianuarie - februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia unde inculpatul Bădescu Iulian a însoţit echipa în desfăşurarea cantonamentului.

În calitate de secretar al municipiului Ploieşti, inculpata Iacob Oana Cristina, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiei de serviciu, a avizat pentru legalitate Hotărârile Consiliului Local Ploieşti prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară "Lupii Galbeni 2012" Ploieşti şi Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispoziţiile legale.

Rapoartele de specialitate prin care a propus Consiliului Local Ploieşti, spre aprobare, contractul şi regulamentul de aplicare sus menţionate au fost semnate de inculpata Alexandru Iulia Alina, director executiv la Direcţia administraţie publică, juridic – contencios, achiziţii publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege."

Iulian Bădescu este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

Procurorii DNA au început urmărirea penală şi faţă de Iacob Oana Cristian, secretar al municipiului Ploieşti, precum şi faţă de Alexandru Iulia Alina, director executiv la Direcţia administraţie publică, juridic – contencios, achiziţii publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, ambele fiind acuzate de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne