Primăria Sectorului 1 a accelerat procesul de autorizare a mega-moscheei. Tomac contestă decizia în instanţă

Primăria Sectorului 1 a eliberat certificatul de urbanism pentru mega-moscheea din Capitală, etapă premergătoare eliberării autorizaţiei de construire şi a planului zonal. Eugen Tomac se declară revoltat de decizia de accelerare a procesului de autorizare a controversatului edificiu.
Eugen Tomac
Eugen Tomac (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Revoltat că Primăria Sectorului 1 a eliberat certificatul de urbanism pentru mega-moscheea din Capitală, preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a anunţat că a decis să conteste în instanţă decizia municipalităţii.

"Cred că cel mai important subiect care este de interes major, atât pentru bucureşteni cât şi pentru cetăţenii români, ţine de abordarea pe care a avut-o până de curând Guvernul României, dar mai nou, se pare, şi administraţia locală, cu privire la ridicarea celei mai mari moschei din Europa în Bucureşti.

Ne-a surprins faptul că administraţia locală, conducerea Primăriei sectorului 1, dă dovadă de incompetenţă şi iresponsabilitate, accelerând procesul de autorizare în ceea ce priveşte începerea construcţiilor pentru mega moschee. Vreau din capul locului să se înţeleagă un lucru foarte clar", a declarat Eugen Tomac.

Potrivit candidatului PMP la Primăria Sectorului, abordarea pe care o are partidul său, precum şi acţiunile pe care urmează să le întreprindă în perioada următoare, nu trebuie privite sau puse într-o notă a exagerărilor.

"Respectăm toţi cetăţenii români, sau toţi cetăţenii care sunt rezidenţi în România, şi practică cultul musulman, însă, în această chestiune credem că atât autorităţile centrale cât şi oamenii politici trebuie să aibă o abordare lucidă. Spunem acest lucru pentru că ne uităm cu foarte multă atenţie la tot ce se întâmplă în vecinătatea României, şi credem că nu este oportun să se ridice o mega moschee în Bucureşti, în sectorul 1, pe Bd. Expoziţiei nr 22-30", a continuat Eugen Tomac.

Tomac contestă certificatul de urbanism

În opinia liderului PMP nu este oportună decizia Primăriei sectorului 1 de a da aviz, eliberând certificatul de urbanism, pentru dosarul depus de muftiatul cultului musulman în România, un dosar care cuprinde elemente pe care opinia publică le cunoaşte, pentru că anul trecut, pe 27 mai, 2015, prin HG 372, Guvernul Ponta a oferit cultului musulman din România o suprafaţă de 11.295 mp, suprafaţă pe care urmează să se construiască o mega moschee.

"Credem că nu este oportun acest lucru în clipa de faţă, în condiţiile în care în Bucureşti, la ora actuală, există 5 moschei deja, iar comunitatea musulmană din România, conform ultimului recensământ numără circa 64.000 de cetăţeni români care practică cultul musulman pe întreg teritoriul României.

Plecând de la această realitate şi având în vedere că Primăria sectorului 1, care nu are un edil în momentul de faţă, care să-şi asume şi consecinţele politice, (în fruntea Primăriei se află un viceprimar, care deţine funcţia de primar interimar, Moţoc, şi care doarme şi nu ştie ce se întâmplă în Primărie), având în vedere că s-a eliberat acest certificat de urbanism, primul pas pentru obţinerea aprobărilor pentru construcţia moscheei, anunţ că în calitate de deputat voi contesta în instanţă certificatul de urbanism eliberat de Primăria sectorului 1", a precizat Eugen Tomac.

PMP declanşează o campanie de informare

"Cred că acest subiect, care este de interes major nu doar pentru cetăţenii din sectorul 1, ci pentru bucureştenii din toată capitala, trebuie tratat cu multă responsabilitate şi luciditate. Pentru acest motiv, eu împreună cu echipa PMP, vom lansa, începând de mâine, o amplă campanie de consultare a cetăţenilor din sectorul 1 al Bucureştiului.

Cred că este foarte important ca decidenţii, fie el prim ministru, fie el primar interimar al sectorului 1, să ţină cont şi de punctul de vedere al cetăţenilor. Vreau să se înţeleagă cât se poate de clar. Avem moschei, îi respectăm pe toţi musulmanii din România. Cred că în clipa de faţă nu este oportun ca în Bucureşti să se ridice o mega moschee, care să devină loc de pelerinaj pentru toţi musulmanii din Europa.

Îi respectăm pe toţi, sunt bineveniţi în România, cei care vor să viziteze România, dar în clipa de faţă, abordarea noastră este una lucidă, care ţine cont de interesele şi îngrijorările pe care le exprimă populaţia. Vreau să se înţeleagă foarte clar că nu suntem împotriva nimănui, dar suntem extrem de preocupaţi de tot ce înseamnă prezentul şi viitorul Bucureştiului. Am luat această decizie şi cred că există momente în viaţa politică când nu trebuie să pasăm responsabilitatea de la unii la alţii şi să avem iniţiativa şi curajul să spunem ce trebuie.

În clipa de faţă abordarea noastră este că trebuie să consultăm populaţia şi să facem tot ce ne stă în putinţă, prin mijloace legale şi democratice, să stopăm acest proiect care nu este de actualitate şi nici de interes pentru bucureşteni şi pentru România. Sunt convins că toţi cei care practică cultul musulman îşi pot păstra credinţa, aşa cum s-a întâmplat şi până în prezent, dar nu cred, şi o spun cu toată convingerea că în clipa de fată avem nevoie în Bucureşti de o mega moschee. Cred că primăria s-a grăbit să execute nişte ordine, iar aceste ordine nu ţin de interesul bucureştenilor".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne