Previziuni: În viitorul apropiat, disputa pentru supremaţia politică nu mai include PSD-ul. Cine cu cine va concura?


Deputatul Ioan Cătălin Nechifor
Deputatul Ioan Cătălin Nechifor (cdep.ro)

Deputatul Ioan Cătălin Nechifor a afirmat că, în viitorul apropiat, supremaţia politică va fi disputată între Pro România şi USR-PLUS, dacă este să ne uităm la rezultatul obţinut de partide la scrutinul din 26 mai.

"Asistăm acum, oarecum, la o disoluţie a partidelor clasice. Mă uitam la scorul PSD la Suceava de 25,92%. E cel mai mic scor istoric al PSD din judeţ. În egală măsură la PDL, pentru că PNL e compus din vechiul PDL şi vechiul PNL, scorul de 33,78% nu e nici acesta un scor fabulos. Dacă ar fi să mă îndrept către trecut, în 2014 obţineam un scor de peste 40% pentru PSD. Sigur că putem vorbi şi de USR care a avut un procent de 14,35% în judeţul Suceava, care este sub media naţională. Cred că, dacă până în prezent competiţia era aproape înţeleasă de toţi ca fiind între PSD şi PNL, mă gândesc că în viitorul apropiat competiţia pentru supremaţia politică va fi între Pro România şi USR Plus. Acest lucru se întâmplă nu doar în România, ci şi în spaţiul european. Valul schimbării a cuprins în Franţa, Italia, Germania", a declarat Nechifor, citat de digi24.ro.

Nechifor a opinat că, dacă situaţia va păstra pe viitor aceeaşi dinamică, candidatul la preşedinţie al Pro România în 2024 ar avea şanse maxime de a câştiga cursa pentru Palatul Cotroceni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne