Preşedintele sudanez Bashir cere Rusiei protecţie împotriva SUA

În timpul unei vizite în Rusia, preşedintele sudanez Omar al-Bashir a declarat că ţara sa are nevoie de protecţie în faţa acţiunilor agresive ale SUA. Bashir este căutat de Curtea Penală Internaţională pentru genocid şi crime de război.
Preşedintele rus Vladimir Putin (dr) discută cu omologul său sudanez Omar al-Bashir în timpul întâlnirii lor din staţiunea Soci, Rusia, 23 noiembrie 2017.
Preşedintele rus Vladimir Putin (dr) discută cu omologul său sudanez Omar al-Bashir în timpul întâlnirii lor din staţiunea Soci, Rusia, 23 noiembrie 2017. (Captură Foto)

În timpul unei întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin în staţiunea rusă Soci, omologul său sudanez Omar al-Bashir a acuzat joi Statele Unite că alimentează conflictul din Sudan şi a cerut ajutorul Rusiei.

“Mulţumim Rusiei pentru poziţia sa în arena internaţională, inclusiv poziţia Moscovei pentru protejarea Sudanului. Avem nevoie de protecţia în faţa acţiunilor agresive ale Statelor Unite”, a precizat Bashir.

Preşedintele sudanez a mai lăudat campania militară rusă din Siria şi a subliniat intenţia de a consolida legăturile militare cu Rusia.

“În prezent, lansăm un program pentru modernizarea forţelor noastre armate şi am căzut de acord cu ministrul Apărării ca Rusia să contribuie la acest program”, a adăugat Bashir.

Între timp, Putin a afirmat că Rusia doreşte să intensifice legăturile economice cu Sudanul, inclusiv în domeniile agriculturii şi energiei.

“Există perspective nu doar în sfera hidrocarburilor, dar şi în cea a energiei. Există multe perspective de cooperare”, a declarat liderul de la Kremlin.

Mandat CPI pentru Bashir

Vizita lui Bashir are loc la o lună după ce SUA a ridicat embargoul comercial aplicat împotriva Sudanului în 1997 din cauza presupusului suport al ţării africane pentru grupurile militante islamiste. În plus, preşedintele american Donald Trump a scos Sudanul de pe lista ţărilor care au interdicţii de călătorie în SUA.

Totuşi, Bashir, care a ajuns la putere în 1989, este căutat de Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru comiterea de crime împotriva umanităţii, crime de război şi genocid în regiunea sudaneză Darfur.

Procurorii CPI au emis mandate de arestare pe numele lui Bashir în 2009 şi 2010 şi au cerut demisia acestuia. Cu toate acestea, Bashir continuă să nege acuzaţiile formulate împotriva sa.

Conflictul sângeros al Sudanului în regiunea Darfur a izbucnit în 2003, când grupurile etnice minoritare au ridicat armele împotriva guvernului lui Bashir, dominat de etnici arabi, acuzându-l de discriminare şi neglijenţă. ONU susţine că acţiunile luate de Bashir împotriva acestor grupuri au provocat moartea a cel puţin 300.000 de persoane şi strămutarea a peste 2,5 milioane în diverse state africane sărace.

Oficialii sudanezi de rang înalt pretind că acest conflict s-a încheiat, dar regiunea continuă să fie zguduită de lupte între numeroasele grupuri etnice şi tribale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe