Aflat de 10 ani la conducerea CEC Bank, Radu Gheţea ar fi fost înlocuit de la şefia băncii de stat, vineri, 15 septembrie, de către AGA , cu Dan Sandu, fostul vicepreşedinte al Volskbank.
Contactat telefonic de Mediafax, Dan Sandu a declarat: “Sunt plecat din ţară cu treabă şi mă întorc săptămâna viitoare. Nu vreau să comentez nimic. Presupun că nu este o ştire falsă numirea mea. Am vorbit cu reprezentanţii acţionarului unic, dar când o să vedem hârtiile putem vorbi”.
Reprezentanţii Ministerului Finanţelor, care reprezintă statul în calitate de acţionar unic al CEC Bank, nu au putut fi contactaţi, arată sursa citată.