Presa străină: Congresul PPE a scos din nou la lumină disputa dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta

Presa străină acordă spaţii ample Congresului PPE, care s-a desfăşurat la Bucureşti, dar şi disputei dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta.

Agenţia Reuters notează că disputa dintre preşedintele şi premierul român a ieşit din nou la lumină miercuri. Preşedintele Traian Băsescu a luat parte la Congresul PPE de la Bucureşti, participare pe care premierul Victor Ponta a calificat-o drept ”nepotrivită”, deoarece şeful statului ar trebui să fie neutru din punct de vedere politic. Şeful Executivului a cerut din nou demisia lui Traian Băsescu, la un miting la care au luat parte peste 60.000 de oameni.

AFP şi-a concentrat atenţia pe mesajul transmis de conservatorii europeni. Liderii UE strânşi la Bucureşti au pledat pentru mai multă solidaritate între statele membre ale Uniunii Europene, aceasta fiind singura soluţie pentru ieşirea din criza economică.

BBC îl citează pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care a avertizat că lipsa unei convergenţe către o uniune mai strânsă alimentează dezbaterile populiste.

Cotidianul austriac Die Presse notează că liderii europeni şi-au arătat în mod făţiş sprijinul pentru preşedintele Traian Băsescu, supus unor presiuni de către coaliţia guvernamentală.

Portalul elveţian Romandie.com aminteşte de discuţiile dintre Jose Manuel Barroso şi Victor Ponta. Şeful Comisiei Europene i-a cerut premierului român să ia măsuri pentru a asigura o mai mare absorbţie a fondurilor europene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne