Premierul Ponta, prins cu mâţa în sac: "Doamna ambasador a fost tratată fix la fel ca orice pacient"

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)

Jurnalistul Ovidiu Marincea demontează spusele premierului Ponta, care, pentru a-şi justifica operaţia în Turcia, a afirmat că pentru soţia unui ambasador care s-a operat în România, a fost blocat un întreg etaj de spital, de unde rezultă că pentru el s-ar fi blocat două.

Marincea, care a fost internat în acelaşi spital cu soţia ambasadorului Olandei - operată exact în perioada în care Ponta face afirmaţii despre blocarea etajelor de spital -, îl acuză pe premier de minciună crasă:

"Victor Ponta, eşti nesimţit?!? Cum să spui la Antena 3 că pentru doamna ambasador s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar şi că pentru tine s-ar fi blocat două, când eu am stat acolo, la acelaşi etaj, lângă rezerva ei? Care rezervă era cu două paturi!! Medicii de tură, asistentele au operat toată ziua! Nu ţi-e ruşine să minţi în halul asta?! Doamna ambasador a fost tratată fix la fel ca orice pacient. Şi eu la fel. Şi doamna Dincă, bătrâna care a făcut nopţi albe şi a stat lângă mine. Şi "Colonelul". Şi ceilalţi. Eram internaţi oameni simpli, domnule premier, numai în mintea dumneavoastră bolnavă se putea întâmpla să fie blocat un etaj de spital pentru un pacient, oricine-ar fi el. Numai Victor Ponta poate bloca etajele spitalelor, dar nu în România, domnule Ponta! În Turcia, în Rusia, unde vreţi! Sectorul A1 al etajului 3, Ortopedie, a funcţionat 24 din 24 şi a rezolvat probleme medicale mult mai grave decât a dumneavoastră, domnule Ponta. Minţiţi ca un ticălos, e OK, dar nu vă bateţi joc de doctorii români care operau pe bandă rulantă în timp ce dumneavoastră blocaţi un spital în Turcia!!

UPDATE: Ponta zice aşa: Mi-a spus Nicu Bănicioiu că pentru doamna ambasador a Olandei s-a blocat un etaj la Spitalul Universitar. Bănuiesc că pentru mine se blocau două etaje la Spitalul Militar, ori nu am vrut să se întâmple acest lucru”. Iarăşi minte, pentru că mi-e imposibil să cred că Nicu Bănicioiu ar fi putut susţine aşa ceva. Bănicioiu s-a interesat telefonic de soarta mea, ştia că nu e blocat niciun etaj. Medicii au făcut în acea zi 5 operaţii, toţi au stat pat lângă pat în post-operator. Cine v-a învăţat să minţiţi în halul ăsta nu ştia cine mai e operat lângă doamna ambasador?! Cât de ticălos să fii! Nicu Bănicioiu, ai curaj să spui public că a fost blocat un etaj?!", scrie Marincea, pe contul său de Facebook.

Reamintim că, după ce a fost criticat pe motiv că s-a internat în Turcia în timp ce soţia ambasadorului Olandei a ales un spital din Bucureşti pentru a se opera, premierul Ponta a declarat că a mers în Turcia pentru că avea nevoie de ”un pic de linişte” şi pentru că în România ar fi avut un tratament preferenţial, în timp ce acolo a fost tratat ca un pacient obişnuit. Ponta a susţinut că ”pentru operaţia doamnei ambasador a Olandei s-a blocat un etaj al spitalului”, iar pentru el s-ar fi blocat două etaje.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne