Premierul Grindeanu se mută într-o casă refuzată de Băsescu

Sorin Grindeanu va primi ca locuinţă de serviciu o casă pe care atât Băsescu cât şi SPP au găsit-o necorespunzătoare în 2015, pe motiv de probleme de securitate.
Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)

Premierul Grindeanu urmează să se mute într-o vilă de protocol refuzată în 2015 de fostul preşedinte Traian Băsescu. Imobilul care-l va găzdui pe prim-ministru este situat în apropierea Pieţei Spaniei, din centrul Capitalei, are cinci camere, dintre care două dormitoare şi o suprafaţă utilă de peste 440 de metri pătraţi, relatează digi24.ro.

Imobilul dispune şi de o curte de 163 mp şi de un garaj de 31 de metri pătraţi.

Potrivit sursei citate, Guvernul a decis în ultima şedinţă, ca vila, aflată în administrarea Regiei Autonome “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), să fie transformată în reşedinţă oficială.

Clădirea din Piaţa Spania s-a aflat şi pe lista caselor propuse de Guvernul Ponta fostului preşedinte Traian Băsescu, însă acesta a optat pentru un alt imobil situat pe strada Gogol, în care s-a mutat în iunie 2015.

Reamintim că în 2014, vila cu demisol în care se va muta Grindeanu a fost vizitată de Traian Băsescu şi de reprezentanţi ai SPP, instituţie care, ulterior vizitei, a emis o adresă către RA-APPS prin care sunt puse sub semnul întrebării condiţiile de securitate. De altfel, condiţiile de securitate au constituit principalele obiecţii invocate şi de fostul preşedinte când a refuzat locuinţa. Concret, problemele menţionate atunci erau asigurarea protecţiei cu gratii la demisol şi la parter şi vecinătatea cu o clădire căreia îi cade tencuiala şi cu posibil risc în situaţia unui seism puternic.