Premier League. Manchester City a cucerit Cupa Angliei

Gruparea din Manchester a avut un sezon excepţional sub conducerea lui Pep Guardiola, cucerind titlul naţional, Cupa Angliei şi Cupa Ligii engleze, devenind cu această ocazie primul club din Albion care realizează această performanţă.
Manchester City a cucerit Cupa Angliei la fotbal.
Manchester City a cucerit Cupa Angliei la fotbal. (Manchester City/facebook)

Spaniolul Pep Guardiola, distins recent cu titlul de 'Premier League Manager of the Season' a reuşit cu echipa sa de fotbal Manchester City să câştige, sâmbătă, Cupa Angliei la fotbal, după ce a dispus la scor uriaş de Watford, scor final 6-0. Jucătorii care au contribuit decisiv la victoria mult dorita au fost David Silva (26), Raheem Sterling (38, 81, 87), Kevin De Bruyne (61) şi Gabriel Jesus (68).

Această realizare completează celelalte două reuşite ale tehnicianului spaniol în acest sezon competiţional - cucerirea titlului naţional, respectiv adjudecarea Cupei Ligii engleze.

Pentru Manchester City aceasta este cea de-a 6-a Cupă a Angliei câştigată.
În schimb, pentru Watford, care nu a mai învins-o pe City de 30 de ani, a fost a doua şansă ratată de a-şi adjudeca această cupă, după cea din 1984, când s-a înclinat în faţa celor de la Everton.

Au evoluat echipele:

Manchester City: Ederson - Walker, Kompany (căpitan), Laporte, Zincenko - D. Silva (Stones, 79), Gundogan (L. Sane, 73), B. Silva - Mahrez (De Bruyne, 55), Gabriel Jesus, Sterling. Antrenor: Josep Guardiola.

Watford: Gomes - Kiko, Mariappa, Cathcart, Holebas - Doucoure, E. Capoue - Will Hughes (Cleverley, 73), Deulofeu (André Gray, 66), Deeney (căpitan), Roberto Pereyra (Isaac Succes, 66). Antrenor: Javi Gracia Carlos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport