Pregătirile pentru Marea Adunare Centenară de la Chişinău, pe ultima sută de metri

Deşi la Marea Adunare Centenară de la Chişinău va participa, pe lângă cei circa 1000 de oaspeţi din România, şi Traian Băsescu, Alianţa pentru Centenar a rămas dezamăgită de poziţia Parlamentului Republicii Moldova faţă de acest eveniment istoric.
Unirea R. Moldova cu România
Unirea R. Moldova cu România (facebook.com)

Preşedintele organizaţiei Blocul Unităţii Naţionale de la Chişinău, Ion Leaşcenco a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că duminică, 25 martie, începând cu ora 12:00 în Piaţa Marii Adunări Naţionale se va desfăşura Marea Adunare Centenară, eveniment la care este aşteptată toată lumea care simte româneşte şi vrea să se regăsească într-o ţară reîntregită.

Noi am pornit o caravană a steagurilor tricolore. Mai multe echipe de unionişti, reprezentanţi ai Alianţei pentru Centenar, merg prin satele şi oraşele care au semnat declaraţii de unire să le înmâneze steaguri tricolore cu culorile aranjate orizontal la fel ca la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918”, a declarat Ion Leaşcenco.

Potrivit preşedintelui Aociaţiei Unirea ODIP, Vlad Bileţchi, pe lângă cele 130 localităţi, încă 20 instituţii de învăţământ din Chişinău au semnat declaraţii de unire cu România.

Cât despre poziţia actualei guvernări şi a Parlamentului Republicii Moldova faţă de Centenarul Marii Uniri, Bileţchi a menţionat că ”în mod normal ne aşteptam să fie organizate cel puţin unele acţiuni minore, simbolice, cu depuneri de flori la monumentul lui Cuza, dar nimic”.

Mai mult decât atât, acesta a specificat că Parlamentul Republicii Moldova evită la maximum posibil acest subiect fapt ce devine foarte dubios, întrucât toată lumea îşi dă seama că ei nu vor să sărbătorească unirea şi că se tem de unire, deşi ar fi putut măcar să vorbească despre acest moment ca despre unul istoric.

Preşedintele Acţiunii 2012, George Simion, a anunţat că la evenimentul de duminică vor participa fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, precum şi delegaţii de la fiecare partid din România.

Precizând că din România vor fi prezente circa 1000 persoane la evenimentul de duminică, Simion a adăugat că ”o să fie o manifestaţie unică în tot spaţiul dintre Nistru şi Tisa, un moment de sărbătoare, un moment de referinţă.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe