Pregătirile pentru Jocurile Olimpice pe ultima sută de metri

Vineri, 5 august, încep Jocurile Olimpice la Rio de Janeiro, în Brazilia. Agenda evenimentelor sportive va domina topul ştirilor timp de mai multe săptămâni.
(Rio 2016 Olympic Games/facebook)

Jocurile Olimpice la Rio de Janeiro se anunţă pline de evenimente sportive remarcabile, dar, şi de controverse - pornind de la cazurile de dopaj, care erau să scoată cu totul din competiţie delegaţia Rusiei, şi până la pericolul virusului Zika, ce a cauzat retragerea multor sportivi.

Timp de 19 zile, 10.000 de sportivi din 207 ţări se vor întrece pentru cele 306 medalii de aur ce vor fi puse în joc, în 42 de discipline olimpice. Pentru prima oară în istorie, Kosovo şi Sudanul de Sud îşi vor trimite participanţii la întrecerile olimpice, şi, tot în premieră, sub steagul olimpic, va participa şi o echipă a refugiaţilor.

Se estimează că JO 2016 de la Rio de Janeiro vor fi urmărite de peste două miliarde de telespectatori.

Jocurile din Brazilia vor reprezenta, fără doar şi poate, evenimentul principal al anului în sport.

Scandalurile JO de la Rio

Organizatorii declară că sunt pregătiţi să facă faţă evenimentului sportiv din toate punctele de vedere şi că problemele sociale nu vor pricinui pagube însemnate.

Jocurile de la Rio au fost marcate de numeroase scandaluri, atât la nivel naţional - ţara gazdă, Brazilia se confruntă atât cu probleme de ordin financiar şi economic, dar şi politic, precum suspendarea preşedintei Rousseff - cât şi la nivel mondial.

Jocurile Olimpice din Brazilia debutează vineri după cel mai mare scandal de dopaj din istorie. Rusia a fost la un pas să fie exclusă din competiţie, din cauza unui doping generalizat la nivel naţional. În cele din urmă, Comitetul Internaţional Olimpic a hotărât să le permită sportivilor ruşi să concureze, dar a lăsat la latitudinea federaţiilor internaţionale să decidă care dintre membrii delegaţiei de la Moscova pot ajunge la Rio de Janeiro. Astfel că, din cauza suspendărilor, Rusia va avea cea mai mică echipă din ultimele decenii.

Scandalul suspendărilor, pornit în luna martie, a ajuns şi în alte delegaţii printre care şi cea a României.

Caiaciştii şi canoiştii noştri au fost opriţi să meargă la Rio, la fel şi atleţii Toader şi Donisan sau canotoarea Dorneanu. În aceste condiţii, România va avea o echipă de 96 de sportivi ce vor participa la 14 discipline, în frunte cu tripla campioană din 2004 - gimnasta Cătălina Ponor, care va fi portdrapelul României la ceremonia de deschidere ce va avea loc în noaptea de 5 august.

Marea absentă este Simona Halep, cea care a decis să nu meargă la Jocurile Olimpice, din cauza virusului Zika.

Cu un obiectiv de cel puţin şase medalii, România speră la o comportare meritorie. Palmaresul final va fi aflat pe 21 august, când jocurile din Brazilia se vor încheia, iar lumea sportului va da startul pregătirilor pentru JO din 2020 de la Tokyo.