Pregătiri pentru cenzura absolută. Putin: Internetul este un proiect al CIA

Preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)

De ani de zile Kremlinul se chinuie să menţină un control strict asupra televiziunii şi presei tipărite, fiind mai îngăduitor însă în ceea ce priveşte libertatea de exprimare pe internet. Asta până de curând. În ultima vreme, preşedintele rus, Vladimir Putin, a început să facă paşi serioşi pentru a cenzura libertatea pe net.

Putin a declarat joi că internetul este de fapt un proiect al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din SUA şi a pledat pentru protejarea intereselor online ale Rusiei.

"Internetul a fost lansat ca fiind un proiect al CIA şi încă se dezvoltă în acest fel. Pentru a rezista acestor influenţe, Rusia trebuie să lupte pentru protejarea propriilor interese în domeniul online", a declarat Vladimir Putin în cursul unui seminar media, potrivit Huffington Post.

"Un cetăţean revoltat" se plânge

În cadrul seminarului, „din întâmplare” un blogger rus i s-a plâns preşedintelui rus că siguranţa naţională a ţării este afectată de faptul că site-uri străine precum şi principalul motor rus de căutări online, Yandex, stochează informaţii pe servere aflate în străinătate.

Vladimir Putin a explicat acestuia că au fost exercitate "presiuni" asupra Yandex la început, subliniind că administratorul site-ului a preferat să se înregistreze în Olanda "nu doar din raţiuni fiscale, ci şi pentru alte motive".

Regimul de la Kremlin a intensificat măsurile care vizează controlul mediului online, în contextul în care activiştii opoziţiei, precum şi cei nemulţumiţi de conducerea ţării, utilizează site-urile de socializare şi diverse pagini de internet pentru promovarea ideilor şi organizarea de proteste. Parlamentul rus a adoptat săptămâna trecută o lege prin care platformele online de socializare sunt obligate să aibă serverele în Rusia şi să păstreze datele minim şase luni.

Pavel Durov, fondatorul Vkontakte, cea mai populară reţea socială din Rusia, a declarat luni că a fost concediat şi că site-ul este acum "sub un control complet" exercitat de doi aliaţi apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, informează buzzfeed.com.

"Probabil că în actualul context din Rusia, ceva de genul acesta era inevitabil. Sunt însă bucuros că am rezistat şapte ani şi jumătate. Am făcut multe şi parte din lucrurile pe care le-am făcut nu pot fi reversate" a declarat Durov.

Deşi Vladimir Putin nu a lansat directe ameninţări la adresa Yandex, valoarea acţiunilor companiei a înregistrat joi o scădere de 5%.

Autorităţile ruse au blocat luna trecută accesul la mai multe site-uri web din Rusia care s-au remarcat prin critici la adresa preşedintelui Vladimir Putin. Furnizorii de servicii de Internet din Rusia au primit ordin să blocheze accesul la mai multe site-uri ale opoziţiei, inclusiv cele ale liderului opoziţiei Alexei Navalny şi ale campionului de şah şi Garry Kasparov. Blocada de pe internet confirmă faptul că Putin încearcă să îşi întărească controlul asupra societăţii ruse în timpul confruntării în curs de desfăşurare pe care o poartă cu Statele Unite şi Uniunea Europeană.

Putin a câştigat al treilea mandat din Rusia în 2012 după ce a reprimat o serie de proteste ale opoziţiei conduse, printre alţii, de Navalny şi organizate în mare parte pe internet. Anul trecut, Putin a aprobat o lege prin care furnizorii de internet sunt obligaţi să blocheze site-urile de internet de unde s-ar fi făcut apeluri pentru manifestaţiile din 2012.

Strategia lui Putin este asemănătoare cu cea a aliatului său fidel, Partidul Comunist Chinez, care susţine strategia Kremlinului.

Ministrul chinez al Securităţii Publice, Guo Shengkun a declarat săptămâna trecută, în cadrul unei întâlniri cu omologii săi din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (SCO), că statele din alianţa de securitate trebuie să înăsprească controlul asupra internetului şi să ia alte măsuri pentru a preveni "forţele externe" să instige la revoluţie în statele membre, relatează publicaţia World Bulletin.

Alianţa de securitate este formată din Rusia şi China şi fostele republici sovietice din Asia Centrală, respectiv Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan. Remarcile ministrului Guo Shengkun ar putea aduce mai multe restricţii în aceste state, în care criticii deja denunţă modul brutal în care guvernele încearcă să reducă la tăcere disidenţa.

"Aceasta este o ameninţare serioasă pentru suveranitatea şi securitatea ţărilor din regiune şi este o preocupare comună a statelor membre SCO", a subliniat Guo, cerându-le statelor membre să ia măsuri "pentru a contracara amestecul străinătăţii în treburile interne, pentru a consolida managementul organizaţiilor non-guvernamentale şi controlul asupra reţelelor sociale, în scopul de a descoperi, analiza, contra şi reglementa factorii de incertitudine şi pentru a evita repetarea scenariilor de revoluţie colorată".

Marele Firewall (Zid de Foc) al Chinei a fost "ridicat" de Partidul Comunist din China în colaborare cu Cisco şi alte companii occidentale, pentru a bloca răspândirea veştilor despre abuzurile contra cetăţenilor şi corupţia endemică din sistem.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe