Preda: Dreapta poate pierde din pricina fărâmiţării derutante

Cristian Preda
Cristian Preda (Epoch Times România)

Europarlamentarul PMP Cristian Preda a vorbit sâmbătă, pe blogul personal, despre efectele neaşteptate şi dezagreabile care pot apărea ca urmare a numărului mare de candidaţi la prezidenţiale din partea dreaptă a politicii româneşti. Acesta este de părere că Dreapta poate pierde alegerile din pricina fărâmiţării extreme, respectiv derutante pentru electorat.

Cristian Preda a remarcat că fuziunea PDL-PNL a generat trei candidaţi la prezidenţiale: Klaus Iohannis (în numele ACL), Monica Macovei (independentă, fără a demisiona din PDL) şi C.P. Tăriceanu (ca lider al unui nou partid), în timp ce Mişcarea Populară este pe cale să producă şi ea două candidaturi pentru Cotroceni: Cristian Diaconescu, din partea Fundaţiei, şi Elena Udrea, cu sprijinul partidului cu acelaşi nume.

„Ambele efecte sunt surprinzătoare. Nu ştiu pe cineva care să le fi anticipat. De la europene încoace, sensibilităţile de centru-dreapta nu se coagulează, ci se disipează, accentuând tensiuni deja schiţate sau inventând noi fracturi. Cine crede că între cele două tururi se pot produce miracole – adică o regrupare naturală anti-PSD a unui număr masiv de voturi acordate unui număr indefinit de candidaţi – e naiv. Există o limită a dispersiei utile a voturilor din turul întâi, iar candidatul stângii poate profita în chip decisiv de pe urma calculului prost făcut de unii dintre adversarii săi”, a declarat Cristian Preda.

Ce nu ştiu toţi ambiţioşii care se revendică de la centru-dreapta e că îl pot ajuta pe Ponta chiar dacă îl urăsc de moarte, susţine acesta, argumentând că acest ajutor poate venii pe două căi:

1. Prea mulţi candidaţi pot produce o demobilizare, şi nu neapărat o raliere a unor segmente distincte din electorat, pur si simplu fiindcă diferenţele dintre candidaţi pot deveni greu de descifrat. Iar dificultatea lecturii poate să-i ţină pe mulţi alegători acasă la turul întâi, în aşteptarea unei simplificări, mai uşor de gestionat – inclusiv emoţional -, în cel de-al doilea tur.

Nu suntem departe de scenariul catastrofal din 2000

2. Tensiunile acumulate înainte de turul întâi pentru calificarea în cel decisiv, împotriva lui Ponta, riscă să producă adevărate clivaje, pe care nimeni nu le poate ghici acum, şi care să devină piedici de nesurmontat în perspectiva confruntării decisive. Altfel spus: nu e deloc sigur că şirul efectelor surprinzătoare şi dezagreabile se opreşte în clipa rămânerii definitive a candidaturilor.

„Fac, de aceea, încă o dată, un apel la raţiune şi moderaţie în tabăra adversarilor socialismului. Nu suntem departe de scenariul catastrofal din 2000.
Dreapta poate pierde din pricina fărâmiţării extreme, adică derutante”, a concluzionat Cristian Preda.