"Pornim de la programul prezidenţial România lucrului bine făcut" - PNL îşi lansează programul de guvernare (Video)

Cătălin Predoiu
Cătălin Predoiu (Epoch Times România)
Se încarcă player-ul...

Nemulţumiţi de guvernarea Ponta şi dornici să preia frâiele puterii de la PSD, liberalii şi-au lansat sâmbătă, spre dezbatere publică şi internă, programul de guvernare, proiect care, potrivit lui Cătălin Predoiu, a plecat de la programul prezidenţial "România lucrului bine făcut".

Programul liberalilor porneşte, potrivit lui Predoiu, premier desemnat al PNL, de la educaţie, sănătate şi cultură. "România este cea mai mare ţară din regiune şi poate deveni în următorii ani un actor important în regiune. Acest rezultat nu poate fi atins dacă vizăm numai parametrii ecomomici, numai grafice ci şi calitatea vieţii economice. De aceea noi începem proiectul prin sănătate, educaţie, cultură şi apoi urmăm cu motoarele economice care trebuie să suţină.", a declarat Catalin Predoiu.

În ceea ce priveşte educaţia, Predoiu, premier desemnat al PNL, a declarat că se porneşte de la principiul "finanţarea urmează performanţa" şi a enunţat "cinci probleme pragmatice" care trebuie rezolvate în acest domeniu, respectiv: reducerea abandonului şcolar, care în prezent atinge aproximativ 17% (respectiv 30% în comunitatea rromă), construirea unui program naţional pentru ca tinerii din mediul rural să acceadă în număr mai mare în universităţi (în prezent doar 5% din studenţi provin din mediul rural), implicarea cât mai largă a capitalului privat în sprijinirea şcolii, o reţea de şcoli profesionale şi construirea unui parcurs de carieră pentru profesori, problemă care poate fi rezolvată prin pachete pe termen lung pentru a fi interesaţi să intre în educaţie, inclusiv un masterat didactic, şcoala pentru profesori, mobilitate pentru aceştia etc.

În ceea ce priveşte sănătatea, Predoiu a declarat că avem de a face "cu un adevărat triunghi al nefericirii, pacient, medic, guvern stat". În opinia liberalului, cauzele care au dus la o astfel de situaţie sunt logistica proastă, lipsa de carieră pe termen lung a medicilor, diferenţele între calitatea actului medical în funcţie de zonă, furnizarea de medicamente, plăţile informale, banii cheltuiţi netransparent.

O altă problema este migraţia medicilor, pe care liberalii susţin că îşi propun să o oprească.

Cătălin Predoiu a mai avertizat în discursul său ca demografia a devenit o chestiune de securitate naţională, cifrele arătând îngrozitor.

"Trebuie crescută alocaţia pentru creşterea copilului, creată reţea de creşe, creată reţea de after-school." a declarat liberalul, adăugând că trebuie pornite motoarele economiei, iar avantajele ţării - "resurse, creativitatea nativă, poziţia geografică" - trebuie folosite.

În condiţiile în care Guvernul Ponta a anunţat că intenţionează să nu deschidă un nou acord de asistenţă financiară cu FMI şi Comisia Europeană, după încheierea celui curent în septembrie 2015, Cătălin Predoiu a susţinut că, pe termen lung avem nevoie de parteneriat cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană: „Ei nu ne impun nimic. Nu înseamnă neapărat creditarea României, ci o facilitare a investiţiilor”.

"Trebuie să ne asumăm investiţii de 2,5% din PIB pentru infrastructură, dar trebuie să facem şi standarde de cost pentru aceste investiţii", a mai adăugat Cătălin Predoiu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pepagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne