Pop vine cu "dovada" că USR vrea să dea Guvernul jos prin forţă...

Nu doar Viorica Dăncilă se plânge că se doreşte dărâmarea Guvernului său prin forţă. Şi Liviu Pop vine să apere această teorie iar argumentul folosit este unul la care nimeni nu s-ar fi gândit.
Liviu Pop
Liviu Pop (Facebook)

Senatorul PSD Liviu Pop - fost ministru al Educaţiei - a sărit să sprijine scenariul lansat de premierul Dăncilă în scrisoarea trimisă liderilor Comisiei Europene, scenariu potrivit căruia protestul din 10 august a fost o încercare de înlăturare violentă a Guvernului! Intervenţia Jandarmeriei, legitimă. Dovada că Dăncilă are dreptate ar consta, potrivit lui Pop, în faptul că, iată, USR strânge semnături pentru „Fără penali în funcţii publice”, ceea ce ar echivala în viziunea social-democratului cu o încercare de a da Guvernul jos prin forţă.

Redăm dialogul lui Pop cu jurnalistul Digi24, Alice Iacobescu

Liviu Pop, senator PSD: Este absolut normal ca premierul să informeze sau să înainteze un document către partenerii noştri de la Bruxelles, în condiţiile în care unii actori politici încearcă dărâmarea Guvernului, ales democratic în 2016, prin forţă.

Alice Iacobescu, jurnalist Digi24: Există dovada că unii actori politici încearcă dărâmarea Guvernului prin forţă?

Liviu Pop: Bineînţeles! Cei de la USR strângeau semnături...

Alice Iacobescu: Semnături pentru ce?

Liviu Pop: Semnături pentru o iniţiativă cetăţenească pe care o fac ei cu "Fără penali în funcţii publice".

Alice Iacobescu: Ce legătură are asta cu dărâmarea prin violenţă a Guvernului?

Liviu Pop: Dacă ne referim la acţiuni în forţă, am făcut un apel public la preşedintele USR să ne spună dacă, dintre acele persoane care au lovit femeia jandarm, există semnatari ai iniţiativei sau persoane care au adunat semnături pentru USR.

Alice Iacobescu: Şi dacă ar fi, ce?

Liviu Pop: E încă o dovadă în plus că acel miting pe care, în primă fază, l-au cerut să fie autorizat o asociaţie şi care, până la urmă, a fost un miting ilegal, a fost compromis de implicarea partidelor politice, în frunte cu preşedintele statului, care este în campanie electorală.

Articolul integral poate fi citit aici

Reamintim că în timp ce presa română şi străină vuiesc despre cum a dat Jandarmeria, pe 10 august, cu gaze, bastoane, pumni, picioare în cetăţenii strânşi în Piaţa Victoriei, premierul Viorica Dăncilă le-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans o scrisoare pentru a le transmite celor doi că Jandarmeria a acţionat legal şi că Iohannis a făcut un apel pentru continuarea protestelor, informează jurnalistul Ovidiu Vanghele de la Centrul de Investigaţii Media.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne