La Roma, poluarea va atinge cote critice, potrivit previziunilor Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului (Agenzia Regionale Protezione Ambientale /ARPA) Lazio, generând situaţii de risc pentru copii, femei însărcinate, persoane în vârstă, persoane care suferă de boli de inimă şi, în general, pentru persoanele cu expuneri prelungite la aer.
Consiliul comunal din Roma, printr-o decizie a Departamentului de Protecţie a Mediului, a emis un avertisment pentru cetăţeni, cerându-le „persoanelor cu risc să evite ca în următoarele 72 de ore să se expună pe termen lung la concentraţii mari de poluanţi“.
Primăria cere locuitorilor Romei "să pună în aplicare o serie de acţiuni voluntare de reducere a emisiilor, cu scopul de a contribui la prevenirea creşterii concentraţiilor de poluanţi din aer".
Astfel, se sugerează populaţiei să "opteze pentru folosirea transportului public, evitând pe cât posibil utilizarea unui autovehicul privat, să se prefere vehiculele electrice, hibride sau cele alimentate cu combustibili cu impact redus (precum metanul), să conducă cu o viteză moderată şi să oprească motorul atunci când este necesar, să se limiteze perioada de funcţionare a sistemelor de încălzire şi să se reducă temperatura maximă a aerului în birouri, iar în cazul în care este posibil, să se opteze pentru utilizarea bicicletei sau să se meargă pe jos".