Polonezii îl aleg pe Duda în cadrul alegerilor prezidenţiale

Andrzej Duda, câştigătorul alegerilor prezidenţiale din Polonia şi noul preşedinte polonez.
Andrzej Duda, câştigătorul alegerilor prezidenţiale din Polonia şi noul preşedinte polonez. (Captură Foto)

Conservatorul polonez Andrzej Duda a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Polonia, asigurându-şi 53% dintre voturi, în timp ce preşedintele polonez în exerciţiu Bronislaw Komorowski a obţinut doar 47% din voturile cetăţenilor.

Rezultatele finale vor fi anunţate luni seara şi vor confirma prima înfrângere a partidului Platforma Civică din istoria Poloniei post-comuniste.

“Respect alegerea voastră”, a declarat Komorowski după anunţarea rezultatelor preliminare. “Îi doresc concurentului meu o preşedinţie de succes.”

Victoria lui Duda şi a partidului său Dreptate şi Justiţie – un partid de opoziţie, de dreapta, dar şi populist – a fost considerată de mai mulţi analişti ca un semn al unei posibile schimbări de putere în următoarele alegeri parlamentare din Polonia.

În ultimul deceniu, Polonia a devenit într-un ritm rapid cea mai puternică economie din estul Europei, atrăgând diverse investiţii şi deschizând centre de producţie pe teritoriul său.

Totuşi un număr de cetăţeni consideră că puterea şi resursele ţării nu sunt distribuite egal.

Instituţia prezidenţială din Polonia are o putere limitată, iar preşedintele este şeful forţelor armate şi are putere de veto asupra amendamentelor legislative.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.