Politica transplanturilor de organe din China rămâne o situaţie îngrijorătoare

Echipament chirurgical pregătit pentru un transplant de rinichi. Autorităţile de la Beijing au recunoscut existenţa recoltării forţate de organe în China
Echipament chirurgical pregătit pentru un transplant de rinichi. Autorităţile de la Beijing au recunoscut existenţa recoltării forţate de organe în China (Brendan Smialowski / AFP / Getty Images)

În locul alegerilor tradiţionale, Partidul Comunist din China ţine un congres care, printre alte aspecte, schimbă în mod oficial conducerea ţării.

Nu este o lovitură de stat, sau o acaparare a puterii, ci o tranziţie, ce se implementează în mod periodic (aproximativ o dată pe deceniu), pentru a revitaliza şi a reenergiza partidul, astfel încât să reziste şi să se introducă modificările percepute ca fiind necesare.

Prezidiul format din 41 de membri aprobă numele a aproximativ 350 de persoane pentru Comitetul Central, iar cei 2200 delegaţi ai Congresului îi votează în funcţii. Nu este tocmai "democraţie", aşa cum înţelegem noi cuvântul, dar aşa funcţionează China.

Comitetul Central a aprobat acum un nou şef de stat şi de partid - Xi Jinping pentru a-l înlocui pe Hu Jintao. Votul a fost o formalitate, din moment ce decizia a fost deja luată de alţii. Aceasta deschide calea pentru modificări care sunt considerate necesare, dar sunt mult mai uşor de pus în aplicare atunci când conducerea este schimbată. Reputaţia foştilor lideri este salvată.

Mai interesant şi probabil mult mai important este faptul că Congresul mai mult sau mai puţin a coincis cu un anunţ conform căruia China intenţionează să "elimine" practica de recoltare de organe de la prizonieri condamnaţi la moarte, în scopul vânzării acestora către străini.

Aceasta este o schimbare radicală a politicii, despre care politicienii occidentali au tendinţa să evite să facă comentarii din teama de a nu perturba negocierile comerciale cu China.

În Washington, ONG-ul "Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe" (DAFOH) a citat un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în care doctorul Haibo Wang, un personaj important în ierarhia medicală din China, a anunţat că recoltarea de organe de la condamnaţii la moarte va înceta.

Este vorba despre acelaşi dr. Wang, care a negat în trecut folosirea de către China a prizonierilor ca sursă pentru transplantul de organe.

Deşi nu a fost anunţată data încetării practicii (care a început acum 25 de ani), dr. Wang a lăudat ”transparenţa” Chinei în a admite că utilizează deţinuţii condamnaţi la moarte pentru transplanturile de organe. În cadrul unui congres despre transplant din Vancouver, în 2010, dr. Wang a apărat decizia Chinei de a ”închide accesul public la datele din registrul de pe site-ul de Transplant Hepatic din China”.

În cadrul anunţului de schimbare a politicii, dr. Wang a insistat că ”multe ţari care fac transplanturi majore” folosesc organe de la persoane executate. DAFOH neagă acest lucru şi susţine că ”nici o altă ţară în afară Chinei nu s-a bazat vreodată pe prizonierii executaţi ca sursă pentru donaţii”.

Utilizarea organelor de la prizonierii executaţi (despre care China a afirmat că şi-au oferit ”voluntar” organele), este cu mult diferită de acuzaţiile conform cărora China foloseşte dizidenţii politici - în principal practicanţii Falun Gong - ca sursă pentru transplantul de organe.

Fostul secretar de stat canadian pentru regiunea Asia-Pacific, David Kilgour şi avocatul pentru drepturile omului David Matas au deschis drumul investigaţiilor despre sistemul transplanturilor de organe din Chinei, iar dovezile pe care le-au colectat sunt concludente.

În raportul lor, aceştia au arătat că dintr-un număr de 60.000 de transplanturi de organe în China, între ani 2000 şi 2005, 18.500 au fost din surse identificabile (de exemplu, prizonierii executaţi), rămânând 41.500 din surse inexplicabile. Aceasta implică faptul că organele au provenit de la disidenţii Falun Gong - o practica spirituală bazată pe meditaţie şi exerciţii fizice line.

Transplanturile reprezintă o afacere mare. În China, o inimă costă până la 160.000 de dolari, rinichii 60.000 de dolari, iar un ficat 30.000 de dolari. În timpul ce în Canada, de exemplu, durata de aşteptare pentru un transplant de rinichi este de până la trei ani, în China aşteptarea este de una sau două săptămâni.

În 1999 existau 22 de centre de transplant de ficat în China - şase ani mai târziu erau 500, iar numărul centrelor de transplant de rinichi s-a triplat, ajungând la 360 în această perioadă.

În timp ce transplantul de organe de la prizonierii executaţi este posibil să înceteze, acest lucru poate însemna şi faptul că disidenţi Falun Gong vor fi acum principala sursă de organe.