Poliţia schimbă varianta oficială a masacrului din Las Vegas. Noua versiune, mai bizară

Tineri adăpostindu-se de gloanţe în timpul masacrului din Las Vegas
Tineri adăpostindu-se de gloanţe în timpul masacrului din Las Vegas (David Becker / Getty Images)

Săptămâna aceasta a survenit o schimbare dramatică a naraţiunii oficiale privind masacrul din Las Vegas, unde se presupune că acum o săptămână şi ceva, Stephen Paddock – un contabil pensionat – a tras sute de cartuşe asupra unei mulţimi adunate la un concert de muzică country, cauzând peste 50 de victime şi 500 de răniţi – în cel mai mare măcel din istoria modernă a SUA.

Luni, şeriful Comitatului Clark, Joe Lombardo, a schimbat drastic versiunea oficială a întâmplărilor, afirmând acum că atacatorul ar fi deschis focul asupra unui membru al echipei de pază, cu şase minute înainte de a începe masacrul.

Oficialii din poliţie şi FBI afirmaseră anterior că Paddock ar fi deschis focul de la ferestrele sparte ale apartamentului său din Hotelul Mandalay, la nivelul 32, şi că atacatorul l-ar fi împuşcat pe Jesus Campos – membru al serviciului de pază al hotelului – după ce începuse masacrul.

Noua variantă a întâmplărilor petrecute pe 1 octombrie aruncă în aer şi versiunea despre sfârşitul incidentului. Până acum autorităţile îl creditau pe Campos, împuşcat în picior, cu oprirea asaltului asupra celor de la concert, care a durat 10 minute – prin atragerea atenţiei atacatorului către holul hotelului, unde Campos investiga o plângere referitoare la o uşă deschisă într-o altă cameră.

Pe de altă parte, deoarece acum a reieşit că Jesus Campos a fost împuşcat înainte ca atacatorul să înceapă masacrul, devine neclar ce anume l-a oprit pe Paddock după numai 10 minute.

Parte a noii variante a poveştii este afirmaţia că ofiţerii de poliţie care s-au repezit la camera de hotel de unde începuseră împuşcăturile nu ştiau că un membru al pazei hotelului fusese deja împuşcat de atacator „până nu l-au întâlnit pe holuri, ieşind din lift”, conform declaraţiei şerifului Lombardo.

Jesus Campos ar fi fost lovit în picior când Paddock, din spatele uşii sale, ar fi tras pe holul nivelului 32. Aparent, Paddock l-ar fi văzut pe Campos cu ajutorul camerei de luat vederi pe care o instalase în faţa uşii sale.

Paddock l-ar fi împuşcat pe Campos la 9:59 p.m., susţine Lombardo, la scurt timp înainte de a începe să tragă masiv de la cele două ferestre – atacul respectiv începând la 10:05 p.m. şi având o durată de 10 minute.

Deoarece nu Campos este cel care a chemat poliţia, devine absolut neclar motivul pentru care Paddock ar fi oprit măcelul după 10 minute, având în vedere că în camera sa s-au găsit numeroase arme şi cartuşe.

Poliţia a ajuns la uşa lui Paddock după 72 de minute, un timp şocant de lung date fiind circumstanţele.

Acest amănunt, împreună cu altele, au ridicat numeroase semne de întrebare, pe care le puteţi găsi aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe