Politia din Chile se încaieră cu studenţii manifestanţi

Manifestanţii cer o reformă a sistemului de învăţământ în Santiago, Chile, 28 mai 2015.
Manifestanţii cer o reformă a sistemului de învăţământ în Santiago, Chile, 28 mai 2015. (Captură Foto)

Politia din Chile s-a încăierat cu mii de studenţi care au protestat joi împotriva politicilor guvernamentale privind educaţia.

Poliţiştii au tras cu gaze lacrimogene şi au folosit tunuri cu apă pentru a dispersa manifestanţii mascaţi, care i-au atacat cu pietre şi bastoane în timpul unei demonstraţii desfăşurate în capitala statului Chile, Santiago.

Manifestanţii, care protestau împotriva sistemului de educaţie scump şi nedrept din ţară, au adus gunoaie pe străzi şi le-au dat foc, blocând traficul. Apoi, manifestanţii s-au adunat în faţa sediului Ministerului Educaţiei şi al televiziunii de stat.

“Suntem departe de a ne atinge visele. Reformele sunt necorespunzătoare”, a declarat Claudia Arevalo, lidera studenţilor.

Studenţii au acuzat poliţia de folosirea excesivă a forţei pentru a dispersa mitingurile recente.

Săptămâna trecută, un student al Universităţii Catolice a fost trântit la pământ şi rănit grav de către un tun cu apă al poliţiei în timpul unei manifestaţii în oraşul-port Valparaiso.

Studenţii chilieni protestează împotriva sistemului de educaţie al ţării încă din 2011, cerând preşedintei Michelle Bachelet să implementeze reforme în educaţie pentru a creşte salariile profesorilor şi pentru a introduce treptat un învăţământ universitar gratuit.

Bachelet a câştigat cel de-al doilea mandat al său în 2013 cu promisiunea că va aplica diverse reforme, inclusiv educaţie universitară gratuită pentru populaţia săracă din zonele rurale.

Săptămâna trecută, Bachelet a anunţat un proiect de lege care va oferi educaţie universitară gratuită pentru 60% dintre cei mai săraci studenţi începând cu 2016, 70% în 2018, şi 100% până în 2020.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe