Politia din Belarus imprastie un protest pasnic

Politisti din Belarus aresteaza un suporter al democratiei la  un miting in Minsk, 22 iunie 2011.Fortele de ordine au arestat cel putin 25 de persoane, printre care si ziaristi, la demonstratia organizata cu ajutorul Internetului
Politisti din Belarus aresteaza un suporter al democratiei la  un miting in Minsk, 22 iunie 2011.Fortele de ordine au arestat cel putin 25 de persoane, printre care si ziaristi, la demonstratia organizata cu ajutorul Internetului (ALEXEY GROMOV / AFP / Getty Images)

La sase luni dupa ce protestele impotriva fraudelor electorale au dus la o innabusire brutala a opozitiei politice din Belarus, populatia protesteaza din nou - de aceasta data impotriva colapsului economic al tarii, transmite Reuters.

Insa demonstratia de saptamana aceasta este in stil bielorus. Cele mai tari voci sunt ale politistilor, spunand oamenilor sa se disperseze. Protestatarii nu striga slogane. Nu poarta pancarde. Nu poarta tricouri sau insemne politice. Merg doar pe trotuar, grupandu-se si discutand intr-o seara de vara.

Dar aparent chiar si asa ceva a fost prea mult pentru guvernul din Belarus - care se afla in faza critica dupa devalorizarea cu 50% a rublei bieloruse in ultimele saptamani.

Pentru a imprastia ceea ce este acum un protest saptamanal, politia din Minsk a retinut numerosi oameni miercuri seara, inclusiv pe Oleg Gruzdilovich, un corespondent pentru Radio Europa Libera / Radio Liberty.

Arestarile survin dupa ce presedintele Alexander Lukashenko, dictatorul Belarusului, a amenintat ca isi concediaza ministrul de interne daca mai are loc alt protest impotriva guvernului. Intr-o conferinta de presa care a durat cinci ore, presedintele a denuntat retelele sociale si a amenintat ca inchide internetul.

Vyesna, un grup de drepturile omului, afirma ca sute de utilizatori de Facebook si Twitter au fost interogati in ultimele zile de agenti ai politiei secrete, care inca mai este numita KGB in Belarus.

In ciuda inabusirii, multi din miile de tineri care s-au adunat in centrul Minskului miercuri au afirmat ca au fost alertati de retelele sociale si un film de protest pe Youtube care a devenit viral.

Dmitri, un student la istorie in varsta de 22 de ani, a afirmat ca invitatiile la protest au fost peste tot pe internet in saptamana aceasta.

"Noi dorim o schimbare", afirma el. "Dorim sa traim intr-o tara libera."

Ca si multi protestatari, Dmitri a refuzat sa isi dea numele de familie. El a declarat ca o colega a fost arestata in timpul protestelor fata de alegerile prezidentiale in luna decembrie. Parintii sai au fost concediati de la serviciu. Dupa ce a fost eliberata din inchisoare, a plecat la studii in Polonia.

Dmitri afirma ca dupa devalorizare, salariul lunar al mamei sale la un centru de ingrijit copii a scazut la 190$. El afirma ca ar prefera sa emigreze; ar putea sa se alature sorei si bunicii lui din New Jersey, Statele Unite.

Pentru a minimaliza numarul protestelor, metroul orasului nu a oprit la statiile centrale in aceasta seara. Politia a inchis drumurile si accesul pedestru in piata.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe