Politehnica Iaşi - Chindia Târgovişte 2-2, în primul meci din etapa a 7-a a Ligii I

Formaţia moldoveană a scăpat victoria printre degete. După ce în prealabil echipa pregătită de Mihai Teja a avut un avantaj de două goluri, târgoviştenii au reuşit admirabil să revină şi restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, scor final 2-2 (2-1).
(JUAN MABROMATA / AFP / Getty Images)

Politehnica arătat din nou o formă extraordinară, vineri, în faţa celor de la Chindia Târgovişte, şi doar ghinionul sau mai bine zis determinarea oaspeţilor a făcut ca la terminarea timpului regulamentar de joc scorul pe tabela de marcaj să arate 2-2 (2-1).

Echipa antrenată de Mihai Teja a condus cu 2-0. Florian Loshaj a deschis scorul în minutul 15, pentru ca Ovidiu Horşia să dubleze avantajul ieşenilor (23). Bucuria gazdelor nu a durat mult pentru că târgoviştenii s-au mişcat repede, reducând din diferenţă cinci minute mai târziu prin Cristian Neguţ (28), iar Mihai Voduţ (50) a punctat şi el în debutul reprizei a doua, scorul rămânând neschimbat până la fluierul de final al centralului.

"Frustrarea e mare, pentru că am avut 2-0 şi am luat două goluri poate din nimic. Fanii nu pun presiune pe noi, vreau să le mulţumesc că au venit la meci, ştiu că sunt şi că vor fi mereu alături de noi. Vreau să îi felicit pe băieţi, au încercat, au dat tot ce au avut mai bun", a spus antrenorul lui Poli Iaşi.

Politehnica Iaşi a rămas neînvinsă în acest început de sezon competiţional, după şapte etape moldovenii contabilizând 15 puncte, ceea ce îi conferă, provizoriu, prima poziţie în clasamentul primul eşalon competiţional fotbalistic de la noi din ţară.

"Am revenit de la 2-0 pentru ei, ştiam că va fi un meci dificil, cu o echipă cu un fotbal de calitate, nu întâmplătoare este poziţia lor în fruntea clasamentului", a comentat la rândul său Viorel Moldovan, care ocupă cu echipa sa poziţia a 11-a în clasament cu 5 puncte.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport