PNL susţine protestele magistraţilor: E clar că acea secţie specială se va transforma într-un pluton de execuţie

Protestul magistraţilor
Protestul magistraţilor (Epoch Times România)

Preşedintele PNL Ludovic Orban şi-a exprimat susţinerea, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, pentru magistraţii din toată ţara care protestează împotriva controversatei ordonanţe de urgenţă privind Legile justiţiei adoptată recent de Guvernul Dăncilă.

"Considerăm perfect legitimă manifestarea opoziţiei magistraţilor faţă de ultimele ordonanţe emise de Guvern şi în general faţă de toate modificările ticăloase ale Legilor justiţiei ale Codurilor şi ale altor legi care afectează Justiţia, care au fost realizate de actuala guvernare. Este din ce în ce mai evident prin ultimele ordonanţe că PSD-ALDE vor să controleze politic procurorii şi judecătorii. Este clar că acea secţie specială pentru magistraţi se va transforma într-un pluton de execuţie la comandă politică a magistraţilor curajoşi care îndrăznesc să efectueze anchete penale privitoare la ilegalităţile şi infracţiunile săvârşite de potentaţii zilei", a declarat Orban.

Potrivit liderului PNL, există riscul de pierdere a independenţei Justiţiei, de subordonare drastică a Justiţiei de către politic, de către cei care se află astăzi la guvernare.

"Există clar riscul ca magistraţii, procurorii şi judecătorii, să nu-şi poată exercita profesia în condiţii de deplină independenţă şi legalitate. Ca atare, orice protest al magistraţilor este un protest legitim pe care PNL îl sprijină şi după cum bine ştiţi, am solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR ordonanţele", a precizat Orban.

Şeful liberalilor a anunţat că a pregătit sesizarea pe care o va adopta luni PNL şi o va trimite Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru a sesiza Comisia de la Veneţia privind aceste ultime două ordonanţe şi OUG 90 şi OUG 92.

"Considerăm că orice demers care poate să ducă la împiedicarea aplicării acestor prevederi din OUG este un demers legitim", a conchis Orban.