PNL face următoarea mutare: Legea pensiilor promovată de Olguţa Vasilescu, atacată la CCR

Nedreptăţile din sistemul de pensie nu sunt în niciun fel îndreptate sau eliminate prin noua lege a pensiilor, ci mai degrabă sunt adâncite. Mai mult, conţine numeroase elemente de neconstituţionalitate, susţin liberalii, care au decis să atace actul normativ la CCR.
Olguta Vasilescu (Ministrul Muncii),
Olguta Vasilescu (Ministrul Muncii), (Florin Chirila/Epoch Times)

Partidul Naţional Liberal va contesta la Curtea Constituţională noua lege a pensiilor promovată de coaliţia PSD-ALDE, a anunţat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedintelui PNL Dan Vîlceanu.

"Astăzi o să detaliem câteva aspecte care privesc cetăţenii români interesaţi de proiectul de lege a pensiilor care tocmai a fost votat săptămâna trecută în Comisia de muncă şi care trebuia să intre în plenul Camerei Deputaţilor, care este tot Cameră decizională, tot săptămâna trecută, numai că din cauza unor discuţii între PSD şi UDMR, a fost amânat pentru săptămâna aceasta cel mai probabil.

Vreau să vă spun încă de la început faptul că PNL va contesta la Curtea Constituţională această lege pe care noi o considerăm a fi cras neconstituţională şi o să detaliez câteva dintre aspectele care fac această lege, aşa cum spuneam, neconstituţională. Primul aspect pe care aş vrea să îl reliefez este faptul că în cazul pensiei de invaliditate, această lege leagă această pensie de invaliditate din stagiul unic de cotizare", a declarat Vîlceanu.

Potrivit liderului PNL, practic, dacă nu ai cotizat 15 ani la sistemul de pensii, nu poţi beneficia de pensie de invaliditate.

"Ceea ce este deja clarificat de o altă decizie CCR, nr. 680 din 2012, prin care Curtea declara de atunci că legarea pensiei de invaliditate din stagiul minim de cotizare nu este justificată întrucât invaliditatea este un eveniment aleatoriu şi care nu poate fi controlat în niciun fel de persoana căreia i se întâmplă un eveniment nefericit. Practic, românii care n-au contribuit timp de 15 ani la sistemul de pensii şi suferă un accident de muncă sau o boală, nu vor primi pensie, ceea ce este clar neconstituţional", a adăugat Vîlceanu.

De asemenea, vicepreşedintele PNL a arătat că se introduce o discriminare între persoanele cu dizabilităţi, în sensul în care beneficiază de o treime dintr-un stagiu complet de cotizare pentru a putea primi pensie, doar nevăzătorii. Celelalte persoane cu handicap nu beneficiază de acest drept.

"Practic, PNL, în cadrul acestor discuţii, a propus un amendament prin care toate persoanele cu un handicap grav să fie tratate egal şi să primească acest drept fără a lua în considerare o categorie sau alta de persoane cu dizabilităţi. Acest amendament a fost respins şi, practic, s-a mai dus în această lege încă o prevedere care practic face această lege neconstituţională. De asemenea, există o întreagă discuţie cu conceptul contribuţie datorată şi plătită pentru a primi pensie. De ce există această discuţie? Pentru că aşa cum ştiţi şi o să iau în considerare astăzi doar faptul că există mai multe companii de stat care reţin contribuţiile angajaţilor şi nu le plătesc la sistemul de pensii, fapt care duce cetăţeanul român de a nu primi pensie pentru perioada în care aceste contribuţii nu au fost plătite.

Deci, ca să fiu mai clar, orice cetăţean român căruia i s-a reţinut contribuţia pentru pensii şi care această contribuţie nu a fost virată mai departe sistemului de pensii sau bugetului de asigurări sociale, nu va primi pe acea perioadă pensie, ceea ce clar o nedreptate pentru că cetăţeanul român a contribuit, cetăţeanului român i-au fost reţinute contribuţiile şi faptul că ele nu au fost virate mai departe către bugetul de asigurări sociale nu este o chestiune pe care el să o poată controla în vreun fel sau să poată interveni în vreun fel, astfel încât această contribuţie să fie plătită", a precizat Vîlceanu.

Mai mult decât atât, statul român a creat instituţii care trebuie să verifice şi să facă toate demersurile ca aceste contribuţii să ajungă la bugetul de stat.

"Eu nu cred ANAF-ul a fost inventat doar ca să aibă domnul Mişa loc de muncă. Cred că ANAF-ul a fost inventat şi este o instituţie a statului care trebuie să îşi ducă la îndeplinire obiectivul şi menirea pentru care a fost înfiinţată, aceea de a contribui la încasarea acestor sume la bugetul de stat. Un alt aspect pe care aş vrea să îl discutăm este legat de faptul că această lege nu are niciun fel de legătură cu contributivitatea.

Această lege introduce o mare nedreptate şi mă refer la faptul că la un stagiu minim de cotizare de 15 ani, ori că vei contribui la salariul minim pe economie, ori că vei contribui la salariul mediu pe economie, pensia pe care o vei primi este pensia minimă şi atunci este clar că cel puţin din punct de vedere al contributivităţii, această lege este strâmbă. Este o lege proastă pentru că încurajează practic cetăţenii ca după 15 ani să nu mai muncească.

Ei muncesc practic degeaba dacă stăm şi luăm în considerare pensia pe care o vor primi. Lucrezi 15 ani, după care n-are rost să mai munceşti pentru că, şi dacă vei munci încă 10 ani şi ajungi la un stagiul de cotizare de 25 de ani, dacă contribui la salariul minim sau contribui la 75% din salariul mediu, tot pensia minimă o primeşti. Ba mai mult, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, fie că contribui la salariul minim, fie că contribui la 60% din salariul mediu, tot pensia minimă o primeşti. Deci, practic undeva la peste 60% dintre beneficiarii sistemului de pensii din România, vor primi pensie minimă, ceea ce este un lucru nemaivăzut indiferent de sistemul de pensii pe care l-ai judeca", a continuat Vîlceanu.

În opinia liderului PNL, există o mare nedreptate pe care PSD şi ALDE o fac încă din 2015, cu salariaţii care au lucrat în cele mai grele condiţii şi mă refer aici la grupa I şi grupa II de muncă.

"O să vă spun de ce. Această lege face ca pensionarii care au lucrat în grupă de muncă să primească o pensie mai mică dacă ei ar fi ieşit la pensie pe actuala lege, pe legea în vigoare. O să vă dau şi aici un exemplu concret. La un număr de 60 de puncte, pe actuala lege, înmulţit cu 75 de lei punctul de pensie, cât va fi el în momentul în care această lege va intra în vigoare, pensia este de 4500 de lei, pentru un om care a lucrat în grupa I de muncă, în condiţii speciale, adică în cele mai grele condiţii. Pe actuala lege, 60 de puncte împărţit la 20 de ani, cred că este stagiul complet de cotizare pentru o persoană care a lucrat în grupa I de muncă, rezultă 3 puncte de pensie ori 1845, cât va fi punctul de pensie în momentul în care va intra această lege în vigoare, rezultă o pensie de 5500 de lei.

Deci, pensionarul care a lucrat în grupa I de muncă pierde 1000 de lei în momentul în care această lege va intra în vigoare. Sunt mult mai multe aspecte pe care le putem discuta în legătură cu această lege, sunt mult mai multe lucruri nedrepte care vor afecta cetăţenii României, vreau să subliniez faptul că această lege nu se referă şi nu interesează doar pensionarii, îi interesează şi pe cei care acum lucrează, căci şi ei vor trebui să ajungă la un moment dat să iasă la pensie şi prevederile acestei legi li se aplică şi lor atunci când ei vor ajunge la vârsta de a putea beneficia şi a avea dreptul să beneficieze de pensie în România", a afirmat Vîlceanu.

Astfel, vicepreşedintele PNL a reiterat că partidul său va ataca această lege la Curtea Constituţională, având în vedere faptul că "sunt mai multe aspecte care o fac neconstituţională, şi bineînţeles nedreptăţile din sistemul de pensie nu sunt în niciun fel îndreptate sau eliminate, ci mai degrabă sunt adâncite, devin tot mai pronunţate".

"Vreau să vă spun faptul că economiştii din Partidul Naţional Liberal gândesc un sistem prin care aceste nedreptăţi să fie eliminate, sunt mai multe variante pe care le luăm în calcul. Eu personal m-am gândit la o variantă pe care am propus-o colegilor, aşa cum să spuneam nu avem o variantă finală în acest moment, o să vă spun doar ce am propus eu colegilor economişti. Venitul cumulat din pensie, pensii şi alte indemnizaţii, aşa cum sunt indemnizaţiile de parlamentari, de exemplu, să fie impozitate suma care depăşeşte 5000 de lei, cu 80% şi am să vă spun la ce mă refer şi vom lua un caz concret.

De exemplu, Valer Dorneanu, care va beneficia de o pensie specială pentru că e judecător la Curtea Constituţională, va beneficia şi de o indemnizaţie că a fost parlamentar şi probabil va beneficia şi de o pensie din sistemul contributiv şi va strânge câteva sute de milioane bune. Practic, domnul Dorneanu, din câte am înţeleg va lua pensie de peste 300 de milioane, dar să luăm în calcul doar această variantă, că va avea o pensie de 300 de milioane. Valoarea peste 5000 de lei i se va impozita cu 80%, dacă faceţi calculul rezultă o pensie mai mult decât decentă pentru o persoană ca Valer Dorneanu, undeva în jur de 9000 de lei sau ceva de genul ăsta", a conchis Vîlceanu.

Întrebat la ce discuţii PSD-UDMR se referea, liberalul a replicat:

"Legea trebuia să intre în plen miercuri la vot, să fie dezbătută şi să intre la vot final. Cei de la UDMR au susţinut alături de noi un amendament care elimină discriminările dintre persoanele cu dizabilităţi. Amendamentul a fost adoptat iniţial de Comisia de muncă, ba mai mult, colegii de la PSD chiar au dorit să fie şi ei trecuţi iniţiatorii, bineînţeles că toată lumea a acceptat acest lucru şi amendamentul a fost adoptat în primă faza. După aceea, la Comisia de muncă, a sosit şi doamna Olguţa Vasilescu care a discutat cu colegii dânsei de la PSD, ne-am întors asupra acestui amendament şi el a fost respins. Sunt multe alte lucruri care fac această lege neconstituţională."

Liderul PNL a fost întrebat de presă, de asemenea, dacă adoptarea legii pensiilor nu va prelungi foarte mult adoptarea bugetului.

"În urmă cu câteva săptămâni a apărut o variantă de OUG prin care guvernul prorogă şi plafonează anumite cheltuieli. În această variantă de OUG pe care au livrat-o publicului cei din sindicatul din penitenciare, cred, se specifica punctul de pensie pentru anul 2019. Acesta este un alt aspect cu care noi nu suntem de acord şi unde am formulat un amendament apropo de legea pensiilor.

PSD a furat dreptul pensionarilor la indexarea punctul de pensie şi în 2018, în sensul în care în 2018 punctul de pensie trebuia să crească de la 1 ianuarie cu aprox. 80 de lei, iar PSD l-a indexat din iulie cu 100 de lei, fapt care în medie a dus la o creştere a punctului de pensie cu 50 de lei lunar. Practic 30 de lei le-au fost furaţi de PSD.

În 2019 PSD propune creşterea punctului de pensie abia în luna septembrie, deşi în legea în vigoare este specificat dreptul pensionarilor de a le fi indexată pensia începând cu 1 ianuarie. După calculele pe care oricine le poate face, punctul de pensie trebuie să crească cu aprox. 102 lei în ianuarie. Practic, pensionarii ar avea dreptul să câştige în plus în anul 2019, 1224 de lei. Pe varianta PSD jumătate din creşterea punctului de pensie, conform legii în vigoare, PSD le-o fură pensionarilor", a fost răspunsul lui Vîlceanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne