Platforma DA cere guvernului Plahotniuc-Filip să renunţe la privatizări şi concesionări nemotivate şi dubioase

Actuala putere de la Chişinău planifică să scoată la licitaţie mai multe obiective strategice din domeniul public, ceea ce în opinia Platformei DA reprezintă un lucru extrem de contradictoriu, nemotivat şi dubios.
Alexandru Slusari, vice-preşedinte al Partidului Platforma DA
Alexandru Slusari, vice-preşedinte al Partidului Platforma DA (Epoch Times România)

După privatizarea controversată a companiei Air Moldova, Platforma Demnitate şi Adevăr a examinat cu mare atenţie eventuala privatizare a unor întreprinderi importante de stat preconizate pentru perioada imediat următoarea, octombrie - noiembrie 2018, a specificat vicepreşedintele PPDA, Alexandru Slusari.

Potrivit acestuia, statul Republica Moldova propune spre vânzare 85 la sută din acţiunile SA „Gara Nord”, preţul de comercializare stabilit fiind puţin peste 18 milioane lei, în timp ce valoarea totală a activelor acestei companii depăşeşte 37 milioane lei.

Slusari a explicat că privatizarea acestei companii este total inexplicabilă, întrucât doar anul trecut întreprinderea a avut un profit net de circa jumătate de milion lei, în timp ce datoriile totale ale SA „Gara Nord” sunt de aproximativ 7 milioane lei, din acestea aproape jumătate sunt indicate ca alte datorii, fără o descifrare clară.

O altă întreprindere supusă privatizării este SA „Tutun CTC”. În acest caz sunt mari şi multe semne de întrebare, consideră vicepreşedintele Platformei DA, întrucât întreprinderea este una strategică. Statul propune privatizarea acestei companii doar cu circa 165 milioane lei, în timp ce activele acesteia sunt în valoarea totală de aproape 400 milioane lei.

Anul trecut, SA „Tutun CTC” a avut un profit net de aproape 13 milioane lei. Doi ani la rând compania a achitat în bugetul de stat dividende în sumă de 7 milioane lei. Totodată, compania „Tutun CTC” şi-a redus datoriile de la 30 la 18 milioane lei într-un singur an, 2017. Astfel, potrivit Platformei DA, nu există nicio justificare plauzibilă în privinţa necesităţii privatizării acestei entităţi.

„Acestea sunt doar două exemple din zeci care sunt expuse spre vânzare/privatizare. În contextul celor spuse, Platforma DA este profund îngrijorată de intenţia actualei puteri de a face privatizări extrem de contradoctorii. Suntem indignaţi de totala lipsă de transparenţă şi de inconsistenţa justificării procedurilor de privatizare organizate de actualul regim mafiot.

Constatăm că aşa-numitele licitaţii şi concursuri care vizează înstrăinarea patrimoniului de stat sunt dubioase şi nu contribuie la eficientizarea managementului întreprinderilor şi la acumularea mijloacelor financiare în bugetul de stat. Dimpotrivă, ele sunt parte a unui proces cras de falimentare artificială a întreprinderilor cu capital public şi delapidarea majoră în ajunul alegerilor”, a declarat Alexandru Slusari în cadrul unei conferinţe de presă.

În opinia Platformei DA, este evident că anticipând propria prăbuşire, guvernarea încearcă prin multiple scene criminale să îmbogăţească rapid un grup preferenţial de escroci. Mai mult decât atât, „Platforma DA cere imperios guvernului Plahotniuc-Filip să renunţe la privatizări şi concesionări absolut nemotivate şi dubioase ale obiectelor strategice din domeniul public”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe