Pîslaru: Politicienii corupţi jignesc inteligenţa românilor vânzându-le iluzii false, minţindu-i în faţă

Acuzat de Liviu Dragnea că este primul dintre miniştrii din guvernele României care şi-a permis "să-i facă pe profesori şi pe medici pomanagii", tehnocratul Dragoş Pîslaru i-a dat o replică dură liderului PSD pe care îl acuză de manipulare.
Dragos Pîslaru(Ministrul Muncii)
Dragos Pîslaru(Ministrul Muncii) (Florin Chirila/Epoch Times)

Un partid condus de un cercetat penal nu se dezminte şi continuă să manipuleze într-o manieră iresponsabilă şi lipsită de scrupule, a reacţionat vineri seară, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, după ce a fost acuzat de liderul PSD, Liviu Dragnea, că i-a făcut "pomanagii" pe medici şi pe profesori.

"Sunt consternat că mi se pun în gură vorbe pe care eu nu le-am spus, idei care nu îmi aparţin. Eu nu am vorbit despre beneficii salariale în declaraţia de ieri, aşa cum în mod fals mi se atribuie în comunicatul [celor de la SANITAS -n.r.] prin care mi se cere public demisia, ci despre beneficii sociale, dorind să subliniez fraudarea sistemului. Niciodată nu am pus la îndoială dreptul unor categorii vulnerabile de a fi sprijinite de către stat.

Ajutorarea lor, fie că vorbim de persoane cu dizabilităţi, familii nevoiaşe fără venituri la limita sărăciei, şomeri de lungă durată fără alte mijloace financiare este o dovadă de umanitate, de normalitate şi civilitate. Aceşti oameni au nevoie de sprijinul semenilor lor, de crearea unei plase de siguranţă şi de resurse mai consistente de la bugetul de stat decât primesc în acest moment. Iar aceste resurse nu le avem azi şi pentru că beneficiile sociale sunt împărţite fraudulos", a declarat Dragoş Pîslaru.

Ministrul Muncii a explicat că, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, trântor este o "persoana care nu vrea să lucreze şi trăieşte din munca altora". În opinia lui, spre disperarea salariaţilor mulţi şi tăcuţi care muncesc pe brânci în ţara noastră, taxele pe care ei le plătesc sunt redistribuite fraudulos prin beneficii sociale necuvenite şi unui procent însemnat de persoane care profită de sistem sau sunt o clientelă docilă şi resemnată pentru politicieni.

"Spre disperarea antreprenorilor mulţi şi tăcuţi care creează locuri de muncă, există un numar important de oameni care nu vor să lucreze pentru că exista beneficii sociale care cumulate descurajează munca şi implicarea în societate. Am apărat şi voi continua să apăr drepturile obţinute în mod onest, însă în egală măsură voi pleda pentru eliminarea fraudelor din sistem, pentru că vorbim de situaţii mult prea numeroase, şi la aceste situaţii mă refeream în declaraţia mea", a continuat Dragoş Pîslaru.

Tehnocratul susţine că a încurajat de fiecare dată munca şi nu nemunca, şi de aceea a şi lansat prin OUG pachetul de măsuri active pentru crearea de locuri de muncă, ce intră în vigoare pe 1 decembrie, pentru ca cei care sunt descurajaţi azi să iasă din pasivitate şi să îşi găsească un loc de muncă, şi la aceste situaţii se referea în declaraţia sa.

"Nu e un secret pentru nimeni că resursele financiare sunt limitate şi trebuie să avem grijă ca ele să ajungă către cei care chiar au nevoie de ele. Si chiar îmi pasă de asta! Insulte la adresa românilor sunt minciunile pe care politicienii acuzatori le proferează, jocul periculos cu aşteptările şi credinţele oamenilor atunci când se promit creşteri salariale despre care se ştie prea bine că nu pot fi plătite.

Cine-i jigneşte pe români? Eu, care am o poziţie deschisa şi onestă, explicându-le adevărul pe baza datelor si cifrelor reale sau politicienii corupti care le jignesc inteligenţa vânzându-le iluzii false, minţindu-i în faţă că le vor fi crescute fără număr salariile şi beneficiile sociale, deşi ei înşişi ştiu că ele nu vor putea fi onorate. Aceiaşi politicieni care ştiau şi ştiu de fraudele din sistemul de protecţie socială şi nu reacţionează", a explicat Dragoş Pîslaru.

Dincolo de războiul murdar pe care acuzatorii îl încearcă în apropierea campaniei electorale, ministrul Muncii se declară convins că românii, îndeosebi profesorii, nu au uitat situaţia de la sfârşitul anului 2008, când aceiaşi politicieni au promovat şi votat majorarea salariilor lor cu 50%, deşi şi atunci ştiau că acest lucru nu va fi posibil.

"Urmările le-am văzut cu toţii în aceşti ani. Cred că datoria mea este să lupt pentru a arăta în mod profesionist situaţia reală şi să condam abordările iresponsabile ce vor distruge bugetul şi vor afecta cel mai mult tot pe oamenii care muncesc în ţara asta. Este nevoie de lucruri făcute temeinic, la timpul lor, de responsabilitate şi de viziune, ceea ce ignoră o abordare strict electorală al cărui interes sunt doar voturile", a adăugat Dragoş Pîslaru.

În final, ministrul a transmis un mesaj în "tehnocrată": "este nevoie de o nouă clasă politică, fără corupţie, fără captura statului pentru interesele găştii de partid, fără ilegalităţi. Doar aşa putem progresa în această ţară. Iar partidul ce mă acuză a ratat clar această şansă la un an de la Colectiv."

Acuzaţiile lansate de Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a acuzat pe Dragoş Pîslaru că este primul dintre miniştrii din guvernele României care şi-a permis să-i facă pe profesori şi pe medici pomanagii.

"Acest domn Pîslaru este, cred, primul dintre miniştrii din guvernele României care şi-a permis să-i facă pe profesori şi pe medici pomanagii. Acest individ vorbeşte de pomeni electorale când noi discutam să mărim salariile din Sănătate şi din Educaţie şi, de la înălţimea poziţiei lui de tehnocrat rătăcit prin Guvern, îi face pe aceşti oameni pomanagii. Pe cei care ne educă copiii şi pe cei care ar trebui să rămână în ţară să ne salveze vieţile", a declarat Dragnea.

În acelaşi timp, liderul PSD a negat că există vreo înţelegere cu Federaţia Sanitas pentru a face presiune asupra Guvernului de a majora salariile.

"Noi dăm beneficii oamenilor care au nevoie şi trebuie să primească, dar dăm şi altor oameni, care stau şi lâncezesc şi sunt trântori în sistem. Dăm, în acelaşi timp, servicii la o calitate care este abominabilă şi lucrurile astea trebuie să se schimbe. Asta vreau să fac.

Vreau să văd măsurile active, că duc la crearea de locuri de muncă, să văd inspecţia socială că credibilizează sistemul şi vreau să văd că legea salarizării unitare la care lucrăm să putem avea un proiect credibil, să poată toată lumea din sectorul public să vadă cum, în cinci ani de acum încolo, până în 2021, să le poată creşte cu 30 la sută salariul, astfel încât toată lumea să fie mulţumită", declarase, joi, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.