Pichete la Ministerul Transporturilor. Salubrizarea Metrorex preluată de o firmă de catering cu 30 de angajaţi

Metrou
Metrou (Epoch Times România)

Sindicaliştii din cadrul UNITATEA - Sindicatul Liber Metrou (USLM) vor picheta marţi, 15 aprilie, şi miercuri, 16 aprilie, sediul Ministerul Transporturilor, în semn de protest faţă de decizia directorului general Metrorex, Aurel Radu, de a încredinţa fără licitaţie activitatea de salubrizare de la metrou unei firme de catering cu maximum 30 de angajaţi, informează un comunicat de presă USLM.

Utilizarea firmei de catering (pentru activităţi de salubrizare) va conduce la instaurarea unei stări de mizerie, lăsând totodată fără un loc de muncă 300 de angajaţi ai societăţii care se ocupă de salubrizare în prezent, respectiv Romprest. 51 din cei ce vor rămâne pe drumuri sunt fost salariaţi Metrorex externalizaţi în anul 2003, oameni care au o activitate la metrou de peste 30 de ani, informează USLM în comunicatul de presă remis.

Contractul cu firmă de catering, care are circa 30 de salariaţi, va intra în vigoare începând cu 17 aprilie a.c., se mai precizează în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne