Petra Kvitova părăseşte turneul de tenis Premier 5 de la Wuhan (WTA)

Italianca Roberta Vinci s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Wuhan (China), după ce a trecut de Petra Kvitova, favorita a treia a competiţiei
Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova
Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova (Petra Kvitova/facebook)

Tenismana cehă Petra Kvitova, numărul 4 în ierarhia celor mai bune jucătoare din lume, nu a fost în cea mai bună formă miercuri, fiind învinsă de Roberta Vinci din Italia, cap de serie numărul 15, cu 7-6 (3), 6-2, în optimile de finală ale turneului WTA de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 2.212.250 dolari.

Italianca, finalista turneului de Mare Şlam de la US Open, a avut nevoie de o oră şi jumătate de joc, pentru a trece de favorita numărul 3 a competiţiei, Petra Kvitova, în urma căruia Vinci a egalat situaţia la meciurile directe (3-3).

Vinci, care în turul al doilea a dispus de Irina Begu, va sta faţă în faţă în sferturile de finală cu Karolina Pliskova (Cehia/N. 8) sau Elina Svitolina (Ucraina/N. 12).

Americanca Venus Williams (35 de ani), a trecut într-o oră şi 30 de minute, cu 6-3, 6-4, de Carla Suarez Navarro (Spania), cap de serie numărul şapte, victorioasă marţi în faţa Monicăi Niculescu.

În alt meci jucat în optimi, Garbine Muguruza Blanco (Spania/ N. 5) a câştigat în faţa sârboaicei Ana Ivanovic (N. 9) în trei seturi 4-6, 6-1, 6-0.

Ploaia a afectat programul de miercuri la Wuhan, astfel că nu s-au putut desfăşura decât meciurile de pe terenul central, care este prevăzut cu acoperiş.

Sportiva română Simona Halep, principala favorită a turneului, va juca cu britanica Johanna Konta de la 13,30 (ora României).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport