Pesediştii au suspendat şedinţa Senatului pentru a semna plângerea împotriva lui Băsescu

Parlamentul României, Senat, şedinţă în plen
Parlamentul României, Senat, şedinţă în plen (Epoch Times România)
Plenul Senatului şi-a suspendat şedinţa marţi, senatorii PSD părăsind sala de plen pentru a participa la o reuniune convocată de premierul Victor Ponta pentru a semna plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, informează Mediafax.

La deschiderea şedinţei, Ilie Sârbu a solicitat ca şedinţa Senatului să fie suspendată timp de o oră, între 11.30 şi 12.30, când se dă votul final pentru proiectele organice. Acesta a menţionat că senatorii PSD au în acest interval de timp o altă activitate la Camera Deputaţilor şi ca urmare şedinţa în plen nu se poate desfăşura cu cvorum. Propunerea lui Sârbu a fost aprobată de senatori.

Această "măsură" a fost criticată de Puiu Haşotti, liderul Grupului parlamentar al PNL: „În ce fel PSD îşi susţine propriul guvern? Stabilindu-şi tot felul de întâlniri?", a comentat acesta.

Ordinea de zi a şedinţei în plen a Senatului de marţi cuprinde un număr de 65 de proiecte de lege şi iniţiative.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne