Percheziţii la rudele lui Bercea, într-un dosar cu un prejudiciu de şase milioane de euro

Poliţia
Poliţia (Epoch Times România)

Poliţia efectuează joi o serie de 37 de percheziţii în Ilfov, Argeş şi Iaşi, vizând destructurarea unei grupări infracţionale specializate în evaziune fiscală, care ar fi acţionat pe raza a două judeţe şi a municipiului Bucureşti. Prejudiciul creat de gruparea infracţională s-ar ridica la 6 milioane de euro.

Potrivit Realitatea TV, sunt vizaţi membrii Clanului Stănescu, rude cu Bercea Mondialu', precum şi societăţile Alro şi Silcotub.

În urma cercetărilor, a reieşit că "membrii grupării ar fi achiziţionat metale înalt aliate din Italia, Olanda, Polonia şi Cehia, în valoare de peste 25 de milioane de euro, pe care le-ar fi valorificat pe piaţa internă, iar pentru a se sustrage de la plata TVA colectat, ar fi înregistrat în contabilitate achiziţii fictive de mărfuri de la mai multe firme tip fantomă, generatoare de TVA deductibil, compensând astfel TVA colectat la vânzare", se arată în comunicatul Poliţiei Române.

Din comunicat mai reiese că, pentru a-şi descărca stocul de marfă achiziţionat fictiv de la firmele fantomă, membrii reţelei ar fi făcut livrări fictive către societăţi comerciale din Bulgaria controlate prin interpuşi. De asemenea, pentru ascunderea activităţilor ilicite, persoanele în cauză ar fi cesionat fictiv părţile sociale deţinute la societăţile comerciale folosite în activităţile infracţionale şi ar fi distrus documentele contabile.

La percheziţii iau parte 110 poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor - IGPR, precum şi de la serviciile de investigare a fraudelor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov, Argeş, Iaşi şi ai DGPMB, sprijiniţi de 27 de echipaje de intervenţie rapidă.