Pe stâlpii de iluminat din Bolzano au apărut „airbaguri” pentru a-i proteja pe pietonii distraşi de telefoanele mobile [video]

Iniţiativa face parte dintr-o campanie a Provinciei Autonome Bolzano, Italia, pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la utilizarea corectă a telefoanelor mobile.
"Airbag" aplicat pe un stâlp de lumină în Bolzano, Italia
"Airbag" aplicat pe un stâlp de lumină în Bolzano, Italia (captură Facebook de la Provincia di Bolzano)

„Airbaguri” aplicate pe indicatoarele rutiere şi pe stâlpii de iluminat pentru a proteja siguranţa celor care merg cu capul în jos şi cu ochii pe telefoanele mobile: ideea vine din Provincia Autonomă Bolzano numită şi Tirolul de Sud şi face parte dintr-o campanie numită #staysmart, concepută să sporească gradul de conştientizare cu privire la utilizarea corectă a telefoanelor mobile.

Pe „airbargurile” de culoare roz închis, în afară de silueta mică a unui om ocupat să se uite pe telefon, este imprimată adresa unui site web - staysmart.it – care oferă cinci sfaturi pentru îmbunătăţirea relaţiei cu dispozitivele electronice: folosirea de Wifi în mod raţional, în primul rând, pentru a reduce amploarea undelor electromagnetice emise de telefonul inteligent, închiderea telefonului pe timp de noapte şi în timpul mesei, evitarea folosirii acestuia în timp ce se conduce un autovehicul, precum şi menţinerea geolocalizatorului în modul „deschis”, în anticiparea unor situaţii de urgenţă.

Campania, care a început cu câteva zile în urmă, a beneficiat de reacţii entuziaste din partea locuitorilor din Bolzano, care, fascinaţi de soluţia de „marketing viral”, răspândesc fotografiile acestei idei simpatice pe reţelele de socializare, contribuind la succesul experimentului.