Pe ce se mai duce banul bucureşteanului. Sute de mii de euro investite într-o firmă care n-a produs nimic

După ce anul trecut a produs zero lei, acum Compania Municipală Turistică a Primăriei Bucureşti se pregăteşte de cheltuieli de sute de mii de euro şi să îşi răsplătească administratorii cu aproape 700 de mii de lei.
Gabriela Vrânceanu-Firea
Gabriela Vrânceanu-Firea (Florin Chirilă/Epoch Times)

Compania Municipală Turistică înfiinţă pe lângă Primăria Capitalei la dorinţa Gabrielei Firea a produs zero lei anul trecut, în schimb a reuşit să cheltuiască aproape 300.000 de lei. Iar anul acesta are, din nou, programate cheltuieli mari, atrage atenţia pe pagina sa de Facebook, Cătălin Deaconescu, reprezentat al PNL în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

"Ştiţi voi Compania aceea Turistică a Duamnei care trebuia să atragă puzderie de turişti în Bucureşti?

Ei bine, anul trecut a avut venituri zero şi cheltuieli de 273 mii lei, la 17 angajaţi şi 7 administratori.
Pentru 2018, CM Turistica îşi propune să realizeze venituri de peste 13 milioane de lei cu un număr de 42 de angajaţi. Şi să-şi răsplătească administratorii cu 684 mii lei!
Dar mai interesant este capitolul de investiţii:
- Site web de 51,5 mii euro,
- Domenii web de 5 mii euro
- Licenţe soft de 65 mii euro
- Hardware de 136 mii euro
- Mobilier şi birotică de 45 mii euro.

Nu ne mai facem bine!", scrie, pe Facebook, Deaconescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne