PCR a fost creierul sistemului represiv, iar Securitatea instrumentul criminal care a inoculat teroarea [motivare]

Partidul Comunist Român a fost creierul sistemului represiv, iar Securitatea instrumentul care a pus în practică deciziile politice anihilând categorii sociale întregi şi cei mai de seamă reprezentanţi ai elitelor române, reiese din motivarea instanţei în cazul torţionarului Ioan Ficior.
Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat
Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat (NOEL CELIS / AFP / Getty Images)

În perioada în care la colonia de muncă de la Periprava domnea Ioan Ficior, în România fusese instaurat un regim comunist atroce, de factură sovietică, un regim întemeiat pe o ideologie fanatică, o ideologie care a cultivat ura socială şi pentru care lupta de clasă şi dictatura proletariatului simbolizau esenţa progresului istoric, se arată în motivarea sentinţei de 20 de ani de închisoare primite de torţionarul implicat în moartea a peste 100 de deţinuţi politic.

"Ideologia comunistă a justificat atacul împotriva populaţiei civile, a pluralismului social şi economic, nimicirea partidelor democratice, distrugerea pieţei libere, exterminarea prin asasinate, deportări, muncă forţată, întemniţarea a sute de mii de oameni. În spatele umanismului socialist, s-a ascuns cel mai profund dispreţ faţă de om, ca fiinţă socială. În perioada regimului totalitar comunist, noţiunea de libertate şi-a pierdut substanţa iar pretinsul ataşament faţă de valorile naţionale, clamat de cei care s-au instalat la putere, a constituit în fapt pregătirea terenului pentru monopolizarea puterii de către acest grup, prin represiune, intimidare, umilire şi corupţie. Asupra vieţii sociale dar şi intime a oamenilor s-a exercitat un control metodic, viaţa cotidiană a oamenilor fiind invadată de elemente propagandistice şi de control dictate de partid", au arătat judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.

În perioada 1945-1965, dominată de Gheorge Gheorghiu Dej, a fost aplicată teza "întăririi vigilenţei" şi a "intensificării luptei de clasă", fiind un bun pretext pentru crearea Securităţii, ca instituţie centrală a sistemului represiv.

"Partidul Comunist Român a fost creierul sistemului represiv iar Securitatea a fost instrumentul care a pus în practică deciziile politice. Ofiţerii de securitate au acţionat direct pentru supravegherea şi intimidarea populaţiei. În numele luptei de clasă au fost anihilate categorii sociale întregi şi cei mai de seamă reprezentanţi ai elitelor sociale au fost eliminaţi prin asasinat, prin deportare, întemniţare, muncă forţată.

Securitatea a obţinut şi menţinut controlul asupra populaţiei prin teroare, fiind eliminaţi oponenţii şi obţinută obedienţa prin inocularea fricii. Rolul oficial al securităţii era acela de a apăra cuceririle democratice şi de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor duşmanilor interni şi externi, organele securităţii fiind singurele cu competenţă să intrumenteze infracţiunile care primejduiau regimul democratic şi securitatea poporului", se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit instanţei, investigarea infracţiunilor politice împotriva orânduirii socialiste se făcea de Securitate iar judecata reprezenta o procedură formală, în urma căreia era emisă hotărârea de condamnare. Pentru reuşita anihilării oricărei forme de opoziţie la regimul comunist, pentru trimiterea cu uşurinţă în lagăre, pentru lungi perioade de timp, a mii de oameni, au fost demişi peste 1000 de magistraţi şi au fost înlocuiţi cu activişti comunişti, însărcinţai cu falsificarea actului de justiţie.

De altfel, sub aparenţa unei aşa zise reforme a justiţiei, organele judecătoreşti au fost trecute sub control politic. Rolul justiţiei, consacrat expres în cea de-a doua Constituţie a Republicii Populare Române (1952), era acela de a "apăra regimul de democraţie populară şi cuceririle oamenilor muncii".

"Anihilarea opozanţilor la regimul totalitar, dictatorial, chiar şi a simplilor critici ai regimului, s-a făcut prin condamnarea acestora pentru infracţiuni politice şi încarcerarea lor în penitenciare, lagăre, colonii de muncă. Regimul comunist a fost impus în România nu doar prin teroare şi violenţă, dar şi prin legile în vigoare şi prin intermediul Constituţiei. Legile erau astfel concepute cu scopul anihilării anumitor categorii sociale, care, trebuiau îndepărtate din societate, exterminate, acestea fiind reprezentate de membrii partidelor istorice, simpatizanţi sau membri ai Mişcării legionare, membri ai unor simple grupări anticomuniste, cetăţeni cu convingeri religioase, foşti deputaţi, senatori, profesori, judecători, ţărani care s-au opus colectivizării, oricine avea ceva de spus în legătură cu regimul comunist şi care era considerat duşman al poporului.

Au fost în mod special incriminate o categorie aparte de fapte în Codul penal, astfel cum a fost modificat cu ocazia aşa zisei reforme şi anume au fost prevăzute "crime şi delicte contrasiguranţei interioare a statulu", iar în rândul acestor infracţiuni, infracţiunea prevăzută de art. 209 Cod penal, "uneltirea contra ordinii sociale" era cea care a permis eliminarea din societate, practic, a oricărui cetăţean care era incomod pentru sistem, foarte mulţi din foştii deţinuţi din prezenta cauză, fiind condamnaţi pentru această infracţiune (propovăduirea prin viu grai a schimbării formei de guvernământ, stabilirea de legături cu persoane din străinătate în scopul uneltirii, participarea la organizaţii de tip fascist, politice, militare şi paramilitare etc)", au explicat judecătorii.

Tot atunci au fost înfiinţate prin decret coloniile de muncă, unde urmau să "fie reeducate elementele duşmănoase ale Republicii Populare Române, în vederea pregătirii şi încadrării în viaţa socială, în condiţiile democraţiei populare şi construirii socialismului" , în acestea urmând a fi internaţi, aceia care prin faptele lor "primejduiesc sau încearcă să primejduiască regimul de democraţie populară, îngreunează construirea socialismului şi care defăimează puterea de stat sau organele sale". Printr-un ordin al Ministrului de Interne s-a prevăzut că în aceste colonii vor fi internaţi şi aceia care au fost condamnaţi pentru infracţiuni împotriva securităţii Republicii iar la expirarea pedepsei nu erau reeducaţi.

"Practic, chiar şi după executarea unor pedepse, cetăţenii puteau fi încarceraţi în continuare, în mod abuziv, fiind la discreţia exponenţilor regimului, care apreciau dacă acei cetăţeni sunt sau nu reeducaţi, în urma pedepsei cu închisoarea, viaţa cetăţenilor români nefiind altceva decât un bun la discreţia sistemului creat şi menţinut la putere vreme de decenii. Prin HCM 1554/1952, de transformare a unităţilor de muncă în colonii de muncă, sfera persoanelor care urmau a fi internate s-a lărgit considerabil, fiind expuşi acestui abuz, toţi cei care ascultau posturi de radio imperialiste, cei care lansează sau răspândesc zvonuri alarmiste, toţi cei care înjurau conducătorii Partidului Municitoresc Român şi pe cei ai Uniunii Sovietice, toţi cei care aveau relaţii de prietenie în legaţiile imperialiste, cei care participau la activităţi culturale organizate de ambasade occidentale, cei care împrumutau cărţi de la consulate, cei care aveau trecut reacţionar, chiaburii sabotori, rudele trădătorilor, rudele celor care au trecut graniţa începând cu 1945 etc.

Ulterior, prin Decretul 469/1957 a fost din nou extinsă sfera celor care puteau fi la discreţia regimului, prin aruncarea lor în lagăre, odată cu incriminarea omisiunii de a denunţa actele de uneltire împotriva acelei "ordini sociale" , fiind aproape imposibil ca un cetăţean să nu fi aflat despre un minim act de răzvrătire, măcar verbală împotriva sistemului. Acuzaţia de legionarism nici măcar nu trebuia să fie dovedită cu probe, sub această acuzaţie fiind întemniţaţi, toţi cei care se opuneau sistemului. În perioada 1950-1954, aşa cum rezultă din lucrarea Colonia de muncă (Cristian Troncotă), au fost întemniţate în coloniile de muncă 22.057 persoane iar începând cu anul 1958 a existat un val de represiune masivă, pe motive politice, represiune care a început să scadă începând cu 1960", reiese din motivarea Curţii de Apel Bucureşti.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne