Partidul lui Cioloş, "obligat de minciuna lui Carmen Dan" să facă mai devreme dezvăluirile [DOCUMENTE]

Ministrul de Interne, Carmen Dan, minte opinia publică, n-a declasificat ordinul de intervenţie de la protestul din 10 august, a reacţionat PLUS, care îi transmite şefei MAI că dacă nu îi e teamă ca românii să afle ce a ordonat în acea seară de tristă amintire să dezvăluire conţinutul documentului.
Carmen Dan
Carmen Dan (Florin Chirilă/Epoch Times)

PLUS - partidul condus de Dacian Cioloş - o acuză de minciună pe ministrul de Interne, Carmen Dan, care a susţinut, într-o conferinţă de presă vineri, că toate documentele aflate în posesia MAI cu privire la manifestaţiile din 10 august 2018 au fost declasificate, excepţie făcând un singur document, care nu ţinea doar de structuri ale instituţiei pe care o conduce.

"Carmen Dan minte. Nu ne-am propus să facem acest lucru public înainte de a avea rezultate concrete, dar minciuna ministrului de Interne ne obligă. La scurt timp după 10 august 2018, am iniţiat, prin intermediul Platformei România 100 şi al colegului avocat Alexandru Dimitriu, o acţiune prin care solicităm Tribunalului Bucureşti declasificarea ordinului în baza căruia Jandarmeria a intervenit în forţă în Piaţa Victoriei. Ordinul de intervenţie a fost transmis către preşedintele Tribunalului Bucureşti, doar că, în mod total opus a ceea ce susţine public doamna Carmen Dan, acesta este clasificat ca secret de serviciu şi nu poate să fie lecturat în acest moment, aşa cum reiese şi din documentele alăturate", a transmis PLUS.

Andrei Lupu, unul dintre membrii Biroului Naţional PLUS, a explicat că în ciuda solicitărilor lor, prin diferite tertipuri procedurale, prefectul municipiului Bucureşti şi Inspectoratul de Jandarmi din subordinea directă a doamnei Carmen Dan încearcă în mod constant să se opună declasificării acestui document.

"Aşteptăm ca Tribunalul Bucureşti să se pronunţe în luna mai pe această cerere esenţială, de declasificare a ordinului de intervenţie din 10 august 2018, în vederea aflării adevărului şi stabilirii dreptăţii pentru persoanele care au suferit ca urmare a intervenţiei jandarmilor. Considerăm acest proces esenţial pentru apărarea libertăţii de exprimare a cetăţenilor români, iar declasificarea celebrului ordin de intervenţie ca fiind crucială în aflarea adevărului. Doamnă Carmen Dan, dacă nu vă este teamă ca românii să afle ce aţi ordonat în seara de 10 august 2018, acceptaţi declasificarea acestui ordin!", a declarat Andrei Lupu.

foto
foto (PLUS)

foto
foto

foto
foto (PLUS)

Reamintim că ministrul de Interne, Carmen Dan, a afirmat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că instituţia pe care o reprezintă a înaintat procurorilor încă de pe 31 ianuarie documentele necesare privind protestul din 10 august 2018, astfel că singurii responsabili pentru întârzierea dosarului sunt oamenii legi. Varianta Ministerului Public este însă cu totul alta.

Mai mult, Carmen Dan i-a îndemnat pe procurori să "caute vinovaţii pe baza probelor şi nu scuze" şi a susţinut că Jandarmeria se clasează pe locul 3 în topul instituţiilor în care românii au încredere, acest lucru fiind "dovada că mulţi oameni au trecut prin propriul filtru toate cele întâmplate". Detalii aici.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne