Partidul Liberal: Este descalificant şi degradant ca CCM să fie condusă de un fost comunist şi deputat socialist

Cu un asemenea preşedinte la Curtea Constituţională, blocul ACUM s-a compromis total în faţa cetăţenilor atunci când au promis restabilirea încrederii în instituţie şi depolitizarea acesteia, afirmă liberalii.
Vladimir Ţurcan
Vladimir Ţurcan (facebook.com / Vladimir Ţurcan)

Partidul Liberal din Moldova susţine că după numirea lui Vladimir Ţurcan preşedinte la Curtea Constituţională aceasta a „ajuns pe mâinile lui Dodon!. Este descalificant şi degradant ca instituţia ce garantează supremaţia Constituţiei să fie condusă de un fost comunist şi deputat socialist, apropiat cercurilor ruseşti şi care a deţinut nenumărate funcţii de conducere pe vremea URSS.”

Potrivit comunicatului PL, „românofobul şi statalistul Vladimir Ţurcan”, la 7 aprlie îi “sfătuia” pe tineri unde să pună drapele UE şi al României, după care a condus o comisie de anchetă care a muşamalizat crimele de la 7 aprilie ale regimului Voronin.

Mai mult, acesta ar fi departe de domeniul justiţiei, deoarece nu este magistrat. „El este cel care în 1989 a propus ca în Legea privind funcţionarea limbilor de stat să fie introdusă sintagma ”limbă moldovenească”, pentru că aşa a considerat el că e corect din punct de vedere politic şi diplomatic!!!”.

Cu un asemenea preşedinte la CC, blocul ACUM s-a compromis total în faţa cetăţenilor atunci când au promis restabilirea încrederii în CCM şi depolitizarea acesteia, notează liberalii concluzionând că paradigma lui Plahotniuc a fost preluată în totalitate de către Dodon. „Atât timp cât blocul ACUM nu va denunţa această alianţă odioasă, prejudiciul adus R. Moldova va fi catastrofal.”

Noul preşedinte al Curţii Constituţionale, Vladimir Ţurcan, fost ambasador la Moscova în perioada guvernării comuniste - 2002–2005 a specificat însă că instituţia nu se va supune niciunei forţe politice şi că „în capul mesei va fi Constituţia şi doar Constituţia. Va fi strict respectată nu pur şi simplu legislaţia în vigoare - va fi respectat jurământul pe care l-am depus vinerea trecută, să exercităm aceste atribuţii ale judecătorului CC în mod cinstit.”