Parlamentul german asistă la o mobilizare etnică

Parlamentarii de origine străină au fost consideraţi exotici în Germania pentru o lungă perioadă de timp, însă în prezent candidaţii de origine turcă reprezintă o nouă forţă în peisajul politic al ţării, comentează Der Spiegel.
Cancelarul german, Angela Merkel. (GEORGES GOBET/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
26.09.2013

Parlamentarii de origine străină au fost consideraţi exotici în Germania pentru o lungă perioadă de timp, însă în prezent candidaţii de origine turcă reprezintă o nouă forţă în peisajul politic al ţării, comentează Der Spiegel.

Cemile Giousouf (35 de ani), născută în apropiere Leverkusen, a fost primul candidat parlamentar musulman al CDU. Partidul a decis ca Giousouf să fie candidatul său pentru districtul Hagen, în condiţiile în care două cincimi din populaţia oraşului provine din rândurile populaţiei imigrante.

Deşi tânăra nu a reuşit să câştige circumscripţia din prima, ea se va alătura Bundestag-ului, deoarece locul ei pe lista partidului a fost destul de bun pentru a obţine un loc în parlament. Fiica unor 'lucrători invitaţi', stabiliţi în Germania în urmă cu peste 40 de ani, Giousouf va fi primul deputat CDU de origine turcă, urmând, într-un final, o tendinţă adoptată deja de alte partide importante ale ţării.

Noul Bundestag va reprezenta cei 800.000 de alegători de origine turcă din Germania mai bine ca oricând. Dintr-un total de 630 de parlamentari, 11 sunt de origine turcă - cu şase mai mult decât în parlamentul anterior. Cinci fac parte din partidul de centru-stânga, Social Democrat (SPD), trei provin de la Partidul Verde (ecologist), doi sunt membri ai partidului de extrema-stângă, iar Giousouf este membră CDU.

De asemenea, politicieni aparţinând altor etnii au reuşit să intre în Bundestag. Candidatul SPD din oraşul Halle (estul Germaniei), Karamba Diaby, este un chimist originar din Senegal. El va fi unul dintre primii doi parlamentari germani afro-americani. Pe de altă parte, Romeo Franz nu a reuşit să devină primul parlamentar de origine sinti, după ce partidul său (Verde) s-a descurcat mai rău decât se prognoza la alegerile de duminica trecută.

Potrivit serviciului de ştiri privind migraţia Mediendienst Integration, la aceste alegeri au participat aproape 100 de candidaţi parlamentari de origine străină, dintre care 34 au obţinut un loc.

'Numărul aleşilor provenind din familiile de imigranţi a crescut constant în parlamentele locale şi în cel statal', explică Orkan Kosemen, expert pe probleme de imigraţie la Fundaţia Bertelsmann. 'În prezent, partidele au devenit mai curajoase şi îi acceptă la nivel federal', adaugă el.

Uneori, partidele nu ţin cont de originile etnice ale unui parlamentar. Partidul de Stânga a omis, spre exemplu, să menţioneze cel mai important parlamentar al său de origine străină, atunci când a vorbit, înainte de alegeri, despre faptul că pe listele sale se află cinci astfel de parlamentari, uitând că tatăl vicepreşedintelui partidului, Sahra Wagenknecht, este originar din Iran.

În timp ce unii politicieni promovează în mod activ legăturile lor cu alte ţări, alţii nici măcar nu menţionează acest aspect pe propriile site-uri web, iar uneori, doar numele sau culoarea pielii pot sugera faptul că aceştia provin din afara Germaniei, comentează Der Spiegel.

Numărul tot mai mare de parlamentari de origine turcă - inclusiv kurdă - nu este însă surprinzător pentru observatorii scenei politice. 'Există, într-adevăr, o mobilizare etnică în acest domeniu', recunoaşte profesorul Thomas Saalfeld de la Universitatea din Bamberg.

Potrivit acestuia, populaţia turcă din Germania a început să acorde reprezentării sale politice o importanţă mai mare acum decât în ultimele decenii. Candidaţii sunt bine integraţi în comunitate şi o mare parte din informaţiile din campania lor sunt scrise în mod special în limba turcă.

Pe de altă parte, deşi nimeni nu ştie cu siguranţă dacă cei 5,8 de milioane de alegători de origine străină sprijină politicienii cu origini similare, Saalfeld consideră că legăturile tradiţionale de partid - turco-germanii susţinând SPD şi etnicii germani din Europa de Est optând pentru CDU - se destramă. 'A doua şi a treia generaţie de imigranţi se comportă mai asemănător cu ceilalţi alegători', fără a mai constitui 'blocuri statice', aşa cum se întâmpla în trecut. Potrivit profesorului, acest aspect a intensificat presiunea asupra partidelor politice germane de a susţine candidaţi cu origini străine.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor