Parlamentul de la Roma continuă să voteze pentru alegerea preşedintelui Republicii (presa italiană)

Parlamentul de la Roma continuă să voteze pentru alegerea preşedintelui Republicii.
Parlamentul de la Roma continuă să voteze pentru alegerea preşedintelui Republicii. (Franco Origlia / Getty Images)

Alegerea noului preşedinte al Republicii Italiene, succesorul lui Giorgio Napolitano, după ce primele două scrutine efectuate joi nu au dat niciun rezultat, se află vineri în atenţia principalelor publicaţii din Peninsulă.

'De două ori 'fum negru' pentru Franco Marini', scrie La Repubblica de la Roma, care precizează că 'marii electori' se vor reuni din nou vineri dimineaţă la sediul Camerei Deputaţilor, unde va continua procesul de vot în vederea alegerii celui de al 12-lea preşedinte al Republicii Italiene, după ce, joi, principalul candidat, Franco Marini, la primele două tururi de scrutin, nu a întrunit majoritatea necesară (672 de voturi) pentru a putea deveni succesorul lui Giorgio Napolitano.

Senatorii, deputaţii şi delegaţii regionali (în total 1007 'mari electori') se vor întâlni din nou vineri la Palatul Montecitorio de la Roma (sediul Camerei Deputaţilor). Calendarul instituţional prevede şi vineri două votări, la orele locale 10: 00 şi 16: 00. Procesul de vot va continua până la alegerea noului preşedinte, sunt deci posibile scrutine şi sâmbătă şi duminică, dacă până atunci nu va fi ales viitorul şef al statului italian.

Pentru primul scrutin de vineri dimineaţă, este necesară tot majoritatea de două treimi din voturi, adică 672 de preferinţe. Începând cu cel de-al patrulea scrutin (vineri după-amiază), va fi suficientă majoritatea absolută, deci 504 voturi. Vor vota 630 de deputaţi, 319 senatori (inclusiv cei patru senatori pe viaţă) şi 58 de delegaţi regionali (trei pentru fiecare dintre cele 20 de regiuni italiene, cu excepţia regiunii Valle d'Aosta, care are un singur delegat). Pe hârtie, coaliţia de centru-stânga (condusă de Pier Luigi Bersani) poate conta pe 496 de voturi, coaliţia de centru-dreapta (a lui Silvio Berlusconi) are la dispoziţie 270 de voturi, partidul de centru 'Alegere civică' (fondat de Mario Monti) poate conta pe 70 de 'mari electori', iar Mişcarea 5 Stele (a lui Beppe Grillo) beneficiază de 163 de voturi, semnalează principalul cotidian roman.

După ce Franco Marini (80 de ani), fost sindicalist şi fost preşedinte al Senatului, nu a fost ales în prima zi, secretarul Partidului Democrat (PD, de centru-stânga), Pier Luigi Bersani, a convocat vineri dimineaţă 'marii electori' de centru-stânga pentru a alege, toţi împreună, un alt candidat. Numele cele mai probabile sunt acelea ale foştilor premieri Romano Prodi şi Massimo D'Alema, dar nu se exclud 'surprize', de exemplu candidatura fostului primar din Torino (nord), Sergio Chiamparino (membru al Partidului Democrat), care a obţinut joi seară, la al doilea tur de scrutin, 90 de voturi, opinează La Repubblica.

Între timp, Mişcarea 5 Stele (M5S) a bloggerului Beppe Grillo a declarat că va continua să susţină candidatura juristului Stefano Rodota (80 de ani), care va fi votat şi de principalii aliaţi ai lui Bersani, parlamentarii din partidul 'Stânga, Ecologie şi Libertate' (SEL), condus de guvernatorul regiunii Puglia (sud), Nichi Vendola. Dar, începând cu al patrulea scrutin, atât M5S cât şi SEL sunt dispuse să îl voteze pe Romano Prodi, în timp ce 'Alegere civică', formaţiunea politică de centru fondată de Mario Monti, a anunţat joi seară că va susţine candidatura actualului ministru de interne, doamna Anna Maria Cancellieri, anunţă publicaţia amintită.

'După insuccesul lui Franco Marini, Bersani caută un alt candidat', scrie Corriere della Sera din Milano, care relevă că această nouă candidatură ar putea fi aceea a fostului premier Romano Prodi, pe care însă nu îl va vota coaliţia de centru-dreapta condusă de Silvio Berlusconi, care a anunţat joi seară că partidul său, Poporul Libertăţii (PdL, de dreapta) va continua vineri să îl susţină pe Franco Marini, în vârstă de 80 de ani, fost secretar general al sindicatului de stânga Cisl şi fost preşedinte al Senatului.

'Cine va fi succesorul lui Giorgio Napolitano?', se întreabă La Stampa din Torino, care publică un sondaj realizat online printre cititorii săi, la care fostul premier Romano Prodi se plasează pe primul loc, cu peste 75.000 de voturi, urmat de juristul Stefano Rodota (candidatul Mişcării 5 Stele) şi de fostul comisar european Emma Bonino, una dintre liderii Partidului Radical Italian.

În situaţia în care, după aproape două luni de la alegerile generale din 24-25 februarie, Italia nu reuşeşte să formeze un guvern, 'este necesară alegerea unui nou preşedinte al Republicii care să poată reprezenta un punct de referinţă pentru cetăţenii italieni în următorii şapte ani', conchide publicaţia menţionată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe