Parchetul General anchetează 144 de aleşi ai neamului care şi-ar fi angajat rudele la Parlament

Tiberiu Niţu
Tiberiu Niţu (Epoch Times România)

Procurorii de la Secţia de urmărire penală din cadrul Parchetului General condus de Tiberiu Niţu au solicitat Parlamentului, în mod oficial, documente despre nu mai puţin de 144 de aleşi ai neamului suspectaţi ca şi-ar fi angajat rudele la Parlament, au declarat surse judiciare pentru Realitatea.net.

Parlamentarii riscă acum să fie acuzaţi de conflict de interese, aceeaşi infracţiune de care a fost scăpat premierul Victor Ponta în urma votului dat astăzi de Camera Deputaţilor.

Întâmplător sau nu, unul dintre controversatele proiecte de lege care vizează modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală, dezincriminează exact conflictul de interese, infracţiune pedepsită cu până la 5 ani de închisoare.

Deşi dezincriminarea conflictului de interese le-ar putea servi de minune parlamentarilor vizaţi de Parchetul general, odată modificat Codul Penal în această direcţie, consecinţele vor fi dezastruoase. Experta anticorupţie Laura Ştefan a atras atenţia că, dacă se operează această schimbare, toţi angajaţii statului îşi vor putea angaja liniştiţi rudele, "deci ne întoarcem la rude şi în universităţi şi în spitale şi în şcoli şi în primării şi peste tot".

"Mare pişicher Tiberiu Niţu asta. (...) Ce-o fi păţit domnul Niţu? S-o fi pus pe treabă? Sprijină anticorupţia? Îi caută pe parlamentari la integritate? Nicidecum. Cred că îl ajută doar pe prietenul său Victor Ponta să-şi consolideze majoritatea parlamentară, astfel încât să nu aibă probleme la moţiunea de cenzură. Cu alte cuvinte, votaţi contra lui Ponta, vine PG şi va ia. Votaţi pentru Ponta? Scăpaţi.

Mă refer la parlamentarii care nu sunt în arcul guvernamental, unde ordinul pe unitate e clar. Ca să nu mai vorbim că PSD are nevoie de voturi să treacă modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, una dintre ele vizând... conflictul de interese. Vedeţi ce fin se ţese puciul de anul acesta?", a comentat subiectul jurnalistul Silviu Sergiu, pe contul său de Facebook.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook