Pakistanul şi-ar putea pierde statutul de "aliat major non-NATO", avertizează Tillerson

Secretarul de stat american Rex Tillerson a declarat că SUA ar putea lua în considerare pedepsirea Pakistanului sau suspendarea statutului de aliat major non-NATO, dacă Islamabadul nu se opune talibanilor şi altor grupuri extremiste.
Rex Tillerson
Rex Tillerson (Emmanuel Dunand—AFP/Getty Images)

“S-a diminuat încrederea pentru că am văzut cum organizaţii teroriste beneficiază de paradisuri sigure în interiorul Pakistanului pentru a planifica şi desfăşura atacuri împotriva soldaţilor şi oficialilor americani şi pentru a submina eforturile de pace din interiorul Afganistanului”, a declarat Tillerson reporterilor prezenţi marţi la Departamentul de Stat, în Washington.

Remarcile lui Tillerson au fost întărite de avertismentul lansat luni de preşedintele american Donald Trump la adresa Pakistanului cu privire la presupusul său suport pentru grupurile extremiste din regiune.

De asemenea, Trump a promis că va menţine trupe militare în Afganistan pentru a lupta împotriva talibanilor, fără a anunţa însă numărul exact al soldaţilor implicaţi.

“Pakistanul trebuie să adopte o abordare diferită şi suntem pregătiţi să lucrăm cu ei pentru a-i ajuta să se protejeze împotriva acestor organizaţii teroriste... Vom condiţiona suportul nostru pentru Pakistan şi relaţia cu ei de rezultatele pe care le vor avea în această zonă.

“Avem o anumită influenţă în ceea ce priveşte ajutorul, statutul lor ca partener non-NATO – toate acestea pot fi puse pe masă”, a precizat Tillerson.

Pakistanul este una dintre cele 16 ţări care se bucură în prezent de statutul de aliat major non-NATO, care permite o cooperare militară strânsă.

Relaţiile dintre SUA şi Pakistan s-au deteriorat în ultimii ani pe fondul operaţiunilor antitero americane de-a lungul graniţei afgano-pakistaneze şi din cauza unui raid american secret desfăşurat în 2011 pe teritoriul pakistanez care ar fi provocat moartea lui Osama bin Laden, liderul grupului terorist Al-Qaeda.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe