Pakistan, pe noua insulă ies gaze inflamabile din adâncul apei

Insulă apărută în largul coastei pakistaneze după seismul de pe 24 septembrie2013
Insulă apărută în largul coastei pakistaneze după seismul de pe 24 septembrie2013 (BEHRAM BALOCH / AFP / Getty Images)

În timp ce bilanţul cutremurului puternic care marţi a lovit Pakistanul a crescut la 515 de morţi, continuă explorarea noii insule în largul coastei de Gwadar. Insula a apărut după cutremurul puternic cu magnitudinea de 7,8.

Rashid Tabrez, directorul general al Institutului Naţional de Oceanografie din Karachi, a declarat pentru BBC că "energia seismică eliberată de mişcarea acestor falie activează gazele inflamabile prezente în adâncul apei".

Fundul mării în apropiere de coasta de Makran are depozite mari de gaze la temperaturi foarte scăzute, cu cantităţi mari de metan" a explicat el. "Aceste depozite zac comprimate sub sedimente de 300 - 800 de metri. Când plăcile se mută, ele generează căldură şi gazele în expansiune ies puternic prin fisurile scoarţei terestre, răspândindu-se până la suprafaţă".

Bahram Baloch, un jurnalist local, a declarat pentru BBC că locuitorii puteau auzi sunetul gazelor care ies. O echipă a Marinei pakistaneze a ajuns pe insulă şi împreună cu ei s-a aflat şi Mohammed Danish, geolog, care a declarat pentru televiziunea Geo că ieri încă se înregistrau emisii de gaze iar "peşti morţi pluteau pe suprafaţa apei în timp ce localnicii vizitau insula şi adunau pietre ca suvenir".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe