PACT cere demisia Ecaterinei Andronescu: Încearcă să oprească depolitizarea sistemului de învăţământ

Tinerii de la PACT se declară revoltaţi de prestaţia fostului ministru PSD al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care din fruntea Comisiei de învăţământ a Senatului încearcă să amâne desfăşurarea concursului pentru posturile de director de şcoli.
Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Partidul Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) condamnă amendamentul Comisiei de Învăţământ a Senatului prin care se vrea amânarea concursurilor pentru posturile de directori din şcoli şi cere demisia senatoarei PSD Ecaterina Andronescu care se află în spatele acestui demers, reiese dintr-un comunicat remis sâmbătă de formaţiunea condusă de Sebastian Burduja.

"Amendamentul poartă semnătura Ecaterinei Andronescu, membru PSD şi fost ministru al Educaţiei în perioada guvernelor Năstase (2000 – 2003) şi Boc (2008 – 2009), cercetată de DNA şi acuzată de plagiat. Scopul vădit al amendamentului este de a evita depolitizarea şcolilor românesti, pentru a prelungi mandatul directorilor fideli PSD. Senatorul PSD a recunoscut introducerea amendamentului în lege, spunând că "există o asemenea lege în Parlament, dar nu ştiu când se va vota, când o să o pună pe ordinea de zi Biroul permanent al Senatului".

Motivele invocate de doamna Ecaterina Andronescu sunt o dovadă clară a faptului că PSD nu doreşte depolitizarea sistemului de învăţământ, preferând să păstreze controlul politic al unităţilor şcolare. Ecaterina Andronescu nu a înţeles scopul concursurilor corecte pentru directori, fiind îngrijorată că foştii directori nu-şi vor continua mandatul, doar 10% dintre aceştia urmând să rămână în funcţii", se arată în comunicatul celor de la PACT.

Partidul lui Sebastian Burduja a ajuns la concluzia că birocraţii şi politrucii susţinuţi de PSD şi PNL la conducerea Ministerului Învăţământului, Inspectoratelor Şcolare şi a şcolilor sunt sursele situaţiei dezastruoase a învăţământului de astăzi.

"PSD spune "nu" constant ideilor de reformă, profesionalismului, şi astfel neagă elevilor şi studenţilor români oportunitatea unui viitor pe care îl merită. PACT propune organizarea transparentă, eficientă şi corectă a concursurilor pentru ocuparea tuturor funcţiilor de conducere, după metodologia propusă, precum şi reproiectarea curriculei după standarde occidentale: introducerea deciziei elevilor în alegerea unui număr de maxim 8 materii studiate într-un an şcolar. Totodată, educaţia elevilor trebuie să fie în mâna unor oameni competenţi şi profesionişti şi nu a unor activişti de partid", se mai precizează în documentul citat.

Expertul în educaţie Marian Stas consideră că amânarea concursurilor până la sfârşitul semestrului II ar duce la politizarea acestora, însă "dacă concursurile vor fi organizate în octombrie, organizarea trebuie să fie una corectă, asigurându-se materialele pentru profesorii care vor să participe, astfel încât posturile să fie ocupate de profesionişti".

"Toate cele de mai sus, alături de declaraţia doamnei Andronescu conform căreia "nu înţelege toată agitaţia formată", ne fac să solicităm, pe această cale, DEMISIA doamnei parlamentar la al cincilea mandat Ecaterina Andronescu atât de la conducerea Comisiei de Învăţământ a Senatului, precum şi din funcţia de senator", au concluzionat tinerii de la PACT.