Păcatele domnului Ion Iliescu

Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat
Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat (NOEL CELIS / AFP / Getty Images)

Duminică 3 martie, lon Iliescu a dat un interviu Jurnalului Naţional, cu ocazia aniversării zilei sale de naştere, lucru care a generat diverse reacţii în presă. A fost imediat acuzat de cameleonism, însă n-am văzut nici un articol care să analizeze problemele de fond.

Citatele dlui Iliescu – în care tocmai se dezice oarecum de comunism – sunt pline de ideologie comunistă. Câteva merită poate analizate (citez din articolul apărut în Jurnalul Naţional).

Iliescu despre Dumnezeu:

“Îi respect pe cei care cred în Dumnezeu, dar în egală măsură şi pe aceia care au un sistem pozitiv de valori, în care cred şi care îi motivează în viaţă”.

O fi bun şi respectul ăsta la ceva, dar dl Iliescu pare să implice faptul că cei care cred în Dumnezeu n-ar avea un sistem de valori pozitiv şi nu sunt motivaţi în viaţă. Ar putea părea o scăpare, omul este în vârstă, o fi avut emoţii la aniversară. Sper că aşa este.

Cu toate acestea, fraza de mai sus corespunde binişor cu modul în care comunismul a privit religia: “opiu pentru mase”.

Regimurile comuniste au eradicat credinţa oamenilor în Dumnezeu. Imediat după instaurarea regimurilor comuniste, bisericile, de orice fel, erau persecutate. După un timp au fost demolate uşurel, uşurel în timp ce oamenii erau ocupaţi cu foamea. Preoţii (mai ales cei cu conştiinţă, care înţelegeau urgia comunistă din punctul de vedere al unui test de credinţă) au fost aruncaţi în puşcării şi torturaţi, iar metodele arată clar că s-a încercat să li se spargă credinţa. Ceilalţi au fost puşi să îşi trădeze credinţa pentru a-şi salva pielea, astfel încât Biserica a devenit o formă, golită de sacru.

O culme a batjocurii şi blasfemiei, deţinuţii politici români erau deseori puşi să îşi renege religia, un exemplu fiind experimentul Piteşti unde deţinuţii erau împărtăşiţi de gardieni cu materii fecale. Printre altele.

Pe un plan ceva mai obscur, comunismul a fost şi a rămas un test al credinţei oamenilor în Dumnezeu în faţa urgiei, deşi puţin s-a scris despre asta.

Lidia Melinte în articolul "Care este cea mai mare crimă a comunismului?" aminteşte:

R Wurmbrand – în celebra sa carte Marx şi Satan – aminteşte că Bakunin, unul din tovarăşii lui Marx de la Internaţionala I, nu numai că îl lăuda pe Lucifer, ci avea şi un program concret de revoluţie, dar nu cu scopul de a-i elibera pe săraci de sub exploatarea celor bogaţi (cum le plăcea să afirme pentru a prosti lumea). El scrie: "În această revoluţie va trebui să-l trezim pe diavol în sufletul oamenilor, să aţâţăm patimile cele josnice”.

Astfel că Marx şi tovarăşii săi, "deşi se declaraseră împotriva lui Dumnezeu, nu erau atei [...] Ei nu contestau existenţa lui Dumnezeu, ci supremaţia Lui”.

O singură cale

Ion Iliescu, în acelaşi interviu, mai spune:

“Cea mai mare «nebunie» [a sa n.n] a fost, probabil, aceea de a crede serios în ideea că există o şansă pentru România după sfârşitul regimului comunist.”

O constantă a ideologiei marxiste a fost inocularea ideii că aventura comunistă reprezintă singura cale pentru “propăşirea” societăţii (zilele astea conceptul este înspăimântător de popular, în ciuda eşecului ţărilor Cortinei de Fier). Au inventat partidul-stat. Au pus căluş la zeci de milioane de oameni, omorând alte zeci de milioane de dragul răspândirii terorii, implementând un experiment social violent, care în final a eşuat lamentabil oriunde a fost încercat.

Evident că România avea şanse enorme după regimul comunist (iar groparul României post-comuniste ar fi tocmai dl Iliescu). România nu a fost inventată de regimul comunist. Nu avea cum să moară odată cu acesta.

Ideea de mai sus are o implicaţie chiar mai sinistră, mai ales în contextul politic de după august 2012: aceea că fără comunism, România nu are nicio şansă.

Încheiere

Rândurile de mai sus nu se vor un rechizitoriu la adresa lui Ion Iliescu, ci mai degrabă o ilustrare a modului în care marxismul încă bântuie o întreagă societate, care, după 50 de ani de experiment, n-a avut voinţa politică să-şi ia răgazul şi să examineze fantoma Comunismului pentru a scăpa de ea.

Cât despre omul Ion Iliescu… oricine are dreptul să îşi poată recunoaşte propriile greşeli şi să încerce să le îndrepte cumva. Dacă i se mai dă timp; şi dacă o face cu sinceritate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii