(P) S-au anunţat tendinţele anului 2019! Iată cele mai în vogă modele de încălţăminte pentru acest sezon

În anul care vine, designerii şi-au dat frâu imaginaţiei şi au împânzit catwalk-ul cu extravaganţă şi feminitate, iar acest lucru este resimţit mai ales în categoria articolelor de încălţăminte, care readuc în scenă nostalgia trend-urile demult apuse.
incaltamintefashion.ro
incaltamintefashion.ro

De data aceasta, paletele cromatice iau o altă întorsătură, iar pantofii sunt cei care definesc liniile unei ţinute, prin culoare, formă şi textură. Noul sezon este unul seducător în materie de modă. De la cizmele înalte, peste genunchi, vârful pătrat şi catifeaua, până la aplicaţii glitter, şireturi sau tocuri elegante, toate acestea vor satisface gusturile oricărei fashioniste.

Iată ce tendinţe domină în 2019 şi care sunt cele mai noi trend-uri în materie de încălţăminte:

1. Cizmele

Cizmele au un farmec aparte şi, cu siguranţă, sunt un must-have al sezonului toamnă-iarnă. Ele reprezintă încălţămintea practică şi populară şi au puterea de a păstra feminitatea şi eleganţa în orice compoziţie vestimentară. Pot fi asortate cu jachete, paltoane, trench-uri sau, dacă îţi doreşti un look mai rock şi puternic, poţi apela la o pereche de cizme din piele neagră, asortate cu o jachetă din acelaşi material. Deşi par destul de simple la prima vedere, opţiunile pe care le vei găsi sunt foarte multe şi versatile. Cu tocul înalt, cui, pătrat sau o platformă interesantă, ele pot fi perfecte pentru o ieşire în oraş cu prietenii sau o întâlnire de seară la restaurant.

incaltamintefashion.ro
incaltamintefashion.ro

incaltamintefashion.ro
incaltamintefashion.ro

2. Botinele

Botinele reprezintă unul dintre cele mai iubite tipuri de încălţăminte, datorită versatilităţii lor, deoarece sunt foarte feminine şi extrem de uşor de asortat în orice ţinută. Datorită botinelor, în etapa dintre sezoane, trecerea de la pantofi la cizme aproape că nici nu se mai simte. Multe femei aleg să poarte botinele atunci când temperaturile sunt mult prea ridicate pentru cizme sau bocanci, însă vremea nu e suficient de prielnică pentru pantoful clasic, deschis. Anul 2019 aduce în marile vitrine modele de botine menite să animeze ţinutele, să fie purtate ca un accesoriu de succes, combinând texturi şi materiale interesante, colorate, în layers şi modele extravagante. Pot fi accesorizate cu o pereche de şosete lăsate la vedere, pentru un look jucăuş şi animat.

incaltamintefashion.ro
incaltamintefashion.ro

incaltamintefashion.ro
incaltamintefashion.ro

incaltamintefashion.ro
incaltamintefashion.ro

3. Ghetele/ Bocancii

Recunoscute ca fiind cele mai bune prietene ale tale în sezonul rece şi foarte rece, ele se încadrează în tendinţele 2019, ce îmbină cu succes comoditatea şi rafinamentul, într-o pereche de ghete la modă. Pielea întoarsă este în mare vogă la acest capitol, iar şireturile colorate, subţiri, groase, din catifea sau piele, accesorizează cu succes modelele de ghete prezente în trend-ul anului. Cu toc sau fără, îmblănite sau subţiri, din piele fină, ghetele pot fi cu succes prima opţiune pe care să o iei în calcul atunci când începe lupta cu temperaturile scăzute. Cele mai în vogă ghete pentru sezonul iarnă 2019 sunt cele din materiale precum pânza impermeabilă, pielea lăcuită sau simplă, cu şireturile cât mai evidente, cusături interesante şi combinaţii de nuanţe. Ghetele cu decupaje sunt şi ele una dintre primele alegeri ale fashionistelor, însă în sezonul rece de iarnă este de preferat să porţi o pereche de ghete închise, care să te protejeze mai bine de temperaturile scăzute.

incaltamintefashion.ro
incaltamintefashion.ro

incaltamintefashion.ro
incaltamintefashion.ro

Pentru obţinerea unei ţinute trendy, este important să pui accent pe comoditate şi versatilitate, purtând tipurile de încălţăminte care îţi definesc cel mai bine stilul personal. Indiferent de ghetele, cizmele sau pantofii aleşi, nu ai cum să dai greş în asortarea acestora, deoarece anul 2019 îţi aduce o multitudine de modele de care să te bucuri şi pe care să le integrezi în garderoba ta.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style