(P) OBLYO DIGITAL AGENCY: În succesul unei campanii digitale intră atât factorul tehnic, cât şi factorul uman

Experienţa ne vorbeşte limpede despre valabilitatea şi ponderea respectării acestui binom.
oblyo.ro
oblyo.ro (.)

Aceasta este viziunea pe linia căreia merge agenţia în dezvoltarea programelor sale de campanie. Împletirea factorului tehnic cu factorul uman este de importanţă fundamentală, prin factor uman înţelegându-se atȃt specialistul, cât şi clientul. Specialistul trebuie să fie competent, deschis adaptării la caz şi inovării, suplu şi eficient. Cât despre relaţia cu clientul, ea trebuie să fie una dintre cele mai directe, înţelegătoare, inteligente, cordiale şi, de asemenea, eficiente.

Relaţia de respect cu clientul, relaţia de consultanţă cu privire la buna desfăşurare a programului de campanie care vizează creşterea de imagine şi de vânzări în cadrul unui marketing digital mixt reprezintă unul dintre cele mai importante atuuri ale conduitei de lucru marca "OBLYO".

Factorul tehnic se referă, fireşte, la implementarea paletei de servicii într-un mod care să ducă la reuşită, la indexare superioară la căutare, la pregnanţă, la sporirea din toate punctele de vedere a afacerii.

Optimizarea SEO, optimizarea website-ului clientului la căutarea prin motoare, are la bază crearea de conţinut relevant, acest lucru implicând atragerea de link-uri. Totul pleacă deci de la crearea de conţinut relevant, care să vorbească despre produsul sau serviciul pe care îl furnizaţi. Conţinutul de site şi de blog este cel care vorbeşte, prezintă, povesteşte.

OBLYO DIGITAL AGENCY crede foarte mult în campania de advertoriale. Aceste articole bine scrise au o mare putere descriptivă şi prescriptivă atât în mod individual, cât şi ca materie primă pentru celelalte instrumente de marketing mobilizate în luptă. Documentarea Content Writerilor asupra domeniului şi produsului Dumneavoastră conduce la crearea de conţinut şi la elaborarea planificării postărilor şi actualizărilor.

Iată cum, în mod necesar, se combină factorul tehnic cu factorul uman: specialiştii devin reprezentanţi ai clientului, dezvoltă o relaţie directă cu acesta pentru a putea înţelege ce atitudine este indicat să adopte în raport cu publicul. Echipa OBLYO DIGITAL este formată din specialişti versatili, care se pot adapta cu uşurinţă la profilul clienţilor, atât în ceea ce priveşte cunoştinţele despre domeniu, cât şi la particularităţile de comunicare.

Şi aici vorbim şi despre rapoartele detaliate, care sunt elaborate în scopul prezentării rezultatelor ca măsură a muncii agenţiei (exprimată în numărul de vizite, aprecieri, comentarii etc.) şi a atitudinii şi impresiilor exprimate de vizitatorii site-ului.

Bazat pe intervenţia asupra paginii de optimizare şi link buiding-ului pe cuvintele-cheie cele mai relevante şi eficiente, optimizarea de tip SEO, în cadrul interdisciplinar al mixului de marketing folosit, contribuie ca site-ul să ajungă în top şi să rămână acolo, acest instrument, în mȃna marketerilor experimentaţi ai agenţiei, fiind una dintre cele mai puternice unelte. Conceput pe termen lung, eficienţa lui se reflectă în creşterea traficului şi a vânzărilor.

OBLYO DIGITAL AGENCY îşi cunoaşte bine meseria şi răspunde cu maximă responsabilitate sarcinii în care este angajată. Ea ştie: marketingul de conţinut o ajută să creeze conţinutul potrivit, SEO o ajută să optimizeze conţinutul pentru motoarele de căutare şi să obţină mai mult trafic organic, împreună cu social mediile, care vor promova conţinutul.

Campania Google AdWords este, de asemenea, un instrument de marketing extrem de puternic dacă este implementat corect, aşa cum se întȃmplă aici. Este una dintre cele mai eficiente metode de publicitate online plătită. Ea exploatează masa mare a publicului nesătul de informaţii, produse şi servicii online. Trimiterea potenţialilor clienţi către site-ul web de comerţ electronic, formularul de înscriere sau altă proprietate online. Ea este cea mai mare platformă de publicitate online din lume.

Părerea unei bune părţi a concurenţei este că folosirea AdWords-ului şi SEO-ului în acelaşi timp nu este un lucru bun, ca atunci când se obţine trafic SEO nu este necesară utilizarea AdWords-ului, dar OBLYO DIGITAL AGENCY ştie că aceasta este o abordare greşită.

Chiar dacă se obţin clasamente bune (indexări superioare pe paginile online), utilizarea în continuare a Google AdWords-ului conduce la obţinerea şi mai multor expuneri pentru aceleaşi cuvinte-cheie faţă traficul SEO exclusiv. Practic, agenţia utilizează campania Google AdWords constant în cadrul campaniei generale, integrate. În funcţie de profitul campaniei AdWords, bugetul alocat poate fi mărit. Dar despre acest lucru nu poate vorbi decât măsurarea performanţei.

Factorul tehnic intră imediat în relaţie cu factorul uman şi îi explică faptul că utilizarea SEO-ului şi Google AdWords-ului trebuie realizată simultan. Cu Google AdWords se începe pentru obţinerea de trafic, iar în paralel se lucrează la planul de marketing SEO, campanie social media, campania de advertoriale. Adwords şi SEO nu sunt concurenţi, ci sunt două instrumente puternice din arsenalul de marketing digital.

OBLYO DIGITAL AGENCY vă fac cunoscute toate aceste lucruri pentru că în cazul în care doriţi ca produsul sau serviciul Dumneavoastră să câştige şi să aibă succes, atunci trebuie să fiţi de acord a o face corect. Iar când spunem "corect", ne referim la faptul că trebuie să aveţi date despre toate aceste strategii prin care compania pe care o conduceţi poate cȃştiga mai bine.

Factor tehnic. Factor uman. Linia de legătură: profesionalismul şi onoarea.

Clienţii nu trebuie înşelaţi de dragul unui câştig rapid şi efemer, ci respectaţi şi serviţi optim, pentru obţinerea unui câştig trainic, peren.

oblyo.ro
oblyo.ro (.)

"Consumatorul este din ce în ce mai mofturos, se plictiseşte repede, trece de la zona offline la zona online şi vrea să ştie cât mai multe informaţii despre produse sau servicii, vrea păreri şi recenzii. Totul este într-o continuă schimbare: comportamentul consumatorilor, tehnologia, modalităţile de promovare etc. Aşadar, brandurile ar trebui să se adapteze: Eyabo Macauley spunea la ICEEFEST că 80% dintre reclamele digitale sunt ignorate; bannerele sunt blocate de adblockers. Noile trenduri forţează brandurile să se folosească de poveşti – poveşti răspândite pe scară largă, devenite virale cu ajutorul reţelelor de socializare: Facebook, Twitter etc.

Şi ce modalitate mai bună poate ajuta o afacere să îşi spună povestea şi să o facă virală? Advertorialele!"

Cristian Ioniţă, CEO – Oblyo Digital Agency

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință