(P) Iată cele mai importante avantaje ale serviciilor de închirieri auto!

Atunci când călătoreşti către unul din marile oraşe ale ţării, probabil că deja te gândeşti la traficul anevoios cu care va trebui să te confrunţi. Parcările neîncăpătoare, condiţiile de stres cauzate de aglomeraţie şi indisciplina din trafic a şoferilor şi pietonilor sunt numai câteva aspecte care-ţi pot crea disconfort atunci când ajungi în Bucureşti, Cluj sau alt oraş dezvoltat.
focusrent.ro
focusrent.ro

Dacă vii cu autocarul, trenul sau avionul, primele soluţii de transport care sunt luate în calcul până la locaţia finală sunt serviciile de taximetrie şi mijloacele de transport în comun, însă acestea sunt cu mult sub standardele prezentului. Dacă alegi taxiul, nu vei putea estima costurile finale ale călătoriei şi va trebui să recurgi la acest tip de transport de fiecare dată când vei avea nevoie să te deplasezi în oraş, astfel putând ajunge, la sfârşitul perioadei de şedere, la o sumă totală de transport destul de ridicată. În cazul transportului public, pe de altă parte, va trebui să găseşti traseul ideal, iar timpul consumat şi distanţele acoperite pe jos din şi până la staţii te pot descuraja, mai ales dacă ai un bagaj voluminos.

Orele pierdute pe drum, între obiective, pot avea o importanţă decisivă, mai ales dacă ai călătorit din motive profesionale. Pentru a evita disconfortul şi pierderea timpului, va trebui să găseşti o soluţie care să ofere eficienţă, confort şi siguranţă. Din fericire, aceste beneficii sunt acoperite de ofertele companiilor de închirieri auto din oraşul în care ai călătorit. În acest sens, iată care sunt cele mai importante aspecte de care te poţi bucura odată ce ai ales serviciile unei companii profesioniste de închirieri auto:

Siguranţă şi mobilitate

Foarte des, aniversările şi evenimentele importante din viaţa familiei şi a prietenilor dragi te aduc în ţară, precum nunţile, botezurile sau marile sărbători creştine de peste an. Dacă rezervi o maşină din oferta firmelor de închirieri auto, drumurile către biserică, restaurant sau hotel vor putea fi parcurse în condiţii ideale de siguranţă atât pentru tine, cât şi pentru eventualii pasageri pe care îi vei transporta.

Confort şi eficienţă

Fiindcă sute de companii şi corporaţii aleg în fiecare an să deschidă noi sedii şi filiale în marile oraşe ale României, multe dintre motivele care te-ar putea determina să călătoreşti pot fi de natură profesională. În acest caz, timpul trebuie eficientizat pe cât posibil atunci când călătoreşti în interes de serviciu (participarea la un eveniment din sfera de activitate sau o întâlnire oficială). Serviciile de închirieri auto îţi pot pune la dispoziţie varianta ideală de transport, în special fiindcă maşina pe care o alegi din flota respectivei firme va fi livrată într-un timp scurt la adresa pe care o precizezi în momentul rezervării (în parcarea aeroportului, gării, etc). Mai mult decât atât, unele oferte de închirieri auto îţi pot asigura şi un şofer personal care să vină la volanul maşinii de închiriat. În acest caz, timpul tău va putea fi redirecţionat către punerea la punct a ultimelor detalii legate de eveniment.

Libertate de mişcare

În cazul în care profiţi de oferta diversificată de închirieri auto din orice mare oraş al ţării, vei putea nu numai să duci la bun sfârşit activităţile pe care le-ai trecut în itinerariu, ci şi să vizitezi câteva din punctele de interes turistic ale zonei. Astfel, vei reuşi să îmbini utilul cu plăcutul şi vei obţine şi relaxarea de care ai nevoie.

Dacă vrei să te bucuri de cea mai avantajoasă oferta de închirieri auto, apelează cu încredere la FocusRent! Cu o experienţă de peste 12 ani pe piaţa de închirieri auto din Bucureşti, Otopeni şi Cluj, FocusRent îţi va oferi transparenţă totală a costurilor, maşini mai noi de 5 ani şi un sistem de rezervare şi asistenţă inteligent şi disponibil 24/7.