(P) De ce oferă îndrăgostiţii buchete de trandafiri roşii?

În limbajul universal al florilor, buchetele de trandafiri roşii semnifică iubirea, iar un bărbat care dăruieşte un astfel de buchet unei femei îşi manifestă prin gestul său dorinţa şi pasiunea pentru respectiva persoană.
florandes.ro
florandes.ro

Drept urmare, există femei care se simt speciale şi preţioase atunci când primesc drept cadou buchete de trandafiri roşii decât orice altceva, o bijuterie sau articole vestimentare. Florile sunt cu siguranţă pe placul oricărei femei, iar dintre acestea, trandafirii roşii rămân cei mai apreciaţi.

Ce poate fi mai romantic decât să oferi/primeşti un buchet de trandafiri roşii?

Indiferent că e vorba de o aniversare, Ziua Îndrăgostiţilor sau pur şi simplu vrei să îi arăţi persoanei dragi cât de mult înseamnă pentru tine, un astfel de buchet este cea mai potrivită alegere pentru a-ţi exprima pasiunea şi dragostea din suflet. Proveniţi din familia Rosacea, trandafirii roşii sunt asociaţi cu iubirea pasională, atât în literatură, poezie sau orice formă de artă, cât şi în viaţa de zi cu zi. Prin intermediul lor ne declarăm dragostea într-un mod inedit. În funcţie de nuanţa trandafirilor, aceştia pot avea semnificaţii diferite. Spre exemplu, în timp ce trandafirii roşu-aprins înseamnă romantism, nuanţa bordo a acestora sugerează o iubire mai greu realizabilă.

O scurtă istorie a buchetelor de trandafiri roşii

Şi totuşi, de ce oferă îndrăgostiţii buchete de trandafiri roşii? În acest sens, există numeroase mituri asociate cu semnificaţia specială pe care o au aceste flori extrem de populare. Cea mai plauzibilă variantă o reprezintă povestea preotului roman Valentin, care a fost condamnat la moarte de către împăratul Claudio al III-lea (anii 424 - 455). În acea perioadă, împăratul Imperiului Roman de Apus interzicea tinerilor războinici să se căsătorească, în ideea că dacă aceştia nu aveau familii le era mult mai uşor să intre în armata sa. Preotul Valentin, însă, fiind un romantic incurabil, susţinând cu ardoare căsătoria între tineri şi dragostea dintre aceştia, oficia cununii în secret.

Astfel a ajuns preotul Valentin să fie întemniţat şi condamnat la moarte, atunci când împăratul Claudio a aflat de cununiile oficiate fără ştirea sa. În timp ce îşi aştepta sentinţa, Valentin s-a îndrăgostit de fiica directorului închisorii, iar înainte de moartea sa şi-a declarat dragostea, printr-un bilet şi un trandafir roşu. De atunci, buchetele de trandafiri roşii simbolizează adevărata dragoste. O altă explicaţie pentru care îndrăgostiţii oferă buchete de trandafiri roşii face referire la Afrodita, zeiţa iubirii în mitologia greacă. Deseori aceasta este descrisă ca fiind împodobită cu trandafiri în jurul capului, picioarelor şi gâtului.

Dacă doreşti să-i faci iubitei sau soţiei tale o surpriză romantică, oferindu-i un cadou floral, îţi recomandăm cu drag şi încredere florăria online Florandes.ro. Aici vei găsi buchete de trandafiri roşii create cu flori din cel mai frumos şi rezistent soi – trandafirii de Ecuador. Aceştia sunt recunoscuţi în lumea întreagă pentru prospeţimea şi frumuseţea lor aparte. În plus, pe site-ul acestei florării te vei bucura de cel mai bun raport calitate-preţ şi livrare rapidă, în maxim 3 ore de la plasarea comenzii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură