(P) Cum se împarte vina pentru un laptop stricat

Cine trebuie să plătească pentru faptul că laptopul merge cu sincope sau că funcţionează prost? Producătorul laptopului, gândindu-se numai la profit, comerciantul, ştiind cum l-a prezentat, posesorul laptopului, din neglijenţă sau din nepăsare ori tehnicienii de service pentru laptopuri care nici să cupleze două fire nu ar şti?
servicepclaptop.ro
servicepclaptop.ro

O fi chiar vina laptopului pentru faptul că nu ţine veşnic şi este supus deteriorării şi avariei?

Vina producătorului?

De cele mai multe ori, producătorii de laptopuri se bazează pe comercianţi şi distribuitori pentru a-şi vinde aceste produse electronice high-end. Dacă aceştia s-ar confrunta numai cu recenzii negative, numai cu retururi şi clienţi nemulţumiţi, producătorii respectivi nu ar mai fi solicitaţi pentru stocuri. În plus, sunt producători de componente de laptop, dar şi de laptopuri în sine, aşa că reţeaua este mult mai complexă, strânsă, iar elementele ei, mult prea dependente unele de altele.

Comerciantul poartă vreo vină?

Comerciantul este asaltat de clienţi dacă este de încredere, nu doar dacă vinde cel mai ieftin de pe piaţă. Desigur, şi preţul, şi proximitatea, şi pachetul de servicii contează, însă acestea doar formează încredere şi încrederea conduce spre încheirea (finalizarea) unei vânzări. Ea este ingredientul magic dintr-o tranzacţie a unui laptop. Dacă încrederea este înşelată, clienţii se duc în altă parte, iar aici pun o recenzie negativă şi comerciantul pierde. Nihil sine Încredere!

Posesorul e realul vinovat?

Posesorii acordă multă atenţie laptopului lor în sensul în care îl folosesc foarte mult. Bineînţeles, folosirea de şerveţele speciale pentru ştergerea display-ului, folosirea de spray-uri speciale pentru cărăţarea tastaturii, alimentarea corespunzătoare şi alte aspecte prelungesc viaţa unui laptop, dar nu fac laptopul perfect sănătos şi nemuritor.

Sunt multe cazuri în care neglijenţa sau pur şi simplu neatenţia sau neştiinţa îi plasează pe posesorii de laptopuri în sfera vinovăţiei apropo de defectarea laptopurilor. Când o persoană ajunge în service-ul de laptop din Bucureşti preferat sau recomandat, are tendinţa să ascundă faptul că bruschează laptopul, că nu îl lasă să se aerisească bine sau că nu prea îl curăţă de praf.

Service-urile de laptopuri, vina şi răspunderea

Acestea sunt între ciocan şi nicovală. Când un laptop prezintă o defecţiune sau este defect cu totul, lucrurile nu mai sunt amuzante şi stresul apare. Clientul are nevoie de laptop chiar ieri, service-ul este tot timpul în alertă pentru că promite termene şi soluţii la problemele de ordin hardware, software sau secundare. E nevoie de o soluţie urgentă şi durabilă.

Un service laptop din Bucureşti are parte de cele mai sofisticate situaţii şi de cei mai pretenţioşi clienţi, posesori tech savvy şi nerăbdători. Cum se descurcă cu toate? Printr-un grad înalt de profesionalism. Decât o lucrare de mântuială, care să readucă acest client nemulţumit în acelaşi service cu pretenţia de a i se repara din nou laptopul pe gratis, sau care să determine clientul să se adreseze unui service concurent, că oricum, în Bucureşti sunt destule, mai bine o reparaţie corectă, completă, integrată, de lungă durată, cu garanţie. Exact cu ce iese Service Laptop Bucureşti în faţă!

Laptopul în sine poate fi blamat?

Câte ansambluri, subansambluri, piese are un laptop? Depinde de generaţie, marcă şi model. Cert este că toate componentele unui laptop sunt acum atinse de miniaturizare, design optimizat şi performanţă mult ridicată. Nivelul de specializare a crescut enorm, iar laptopurile noi sunt de necrezut în raport cu vârful de tehnologie de acum 10 ani.

Ar putea laptopul în sine să fie vinovat pentru faptul că s-a defectat? Este vorba, totuşi, de un sistem electronic supus stresului: se află sub tensiune electrică, rulează programe care ar distruge imediat un laptop modest etc.

Mai ales când este folosit la maximum, zilnic şi pentru o perioadă îndelungată, uzura apare, erorile apar şi ele şi, ulterior, se înmulţesc şi se agravează şi... putem da vina pe praf. Praful face ravagii asupra laptopurilor fără ca nimeni să îşi dea seama.

***

Este în natura lucrurilor să nu fie perfecte şi să se deterioreze în timp. Este în natura lucrurilor să fie nevoie de mentenanţă, de vizitele la service, de reparaţii. Decât să căutăm vinovaţi, mai bine căutăm soluţii. Decât să căutăm soluţii, mai bine mergem la service!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură