Ovidiu Raeţchi: Opţiunile lui Tăriceanu aduc prejudicii României. Ponta să precizeze poziţia PSD

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi. (Epoch Times)

Schimbul de replici dintre Călin Popescu Tăriceanu, CCR şi procurorii DNA dă senzaţia unor amânări procedurale lipsite de sens şi valoare juridică, opinează deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, în contexul în care Tăriceanu, invocând vicii de procedură a declinat marţi cererea prin care procurorii DNA au solicitat marţi Senatului toate actele suplimentare în cazul "aleşilor penali", în special în cazul lui Dan Şova.

"Refuzul lui Tăriceanu, de pildă, de a răspunde solicitărilor procurorilor pentru că cererea nu a venit din partea ministrului Justiţiei nu are o acoperire constituţională şi regulamentară reală. Prevederea respectivă se aplică în cazul solicitărilor de arestare sau reţinere – care implică deci retragerea unei imunităţi. Altfel, un procuror de caz sau un Parchet pot solicita direct date pe care le consideră necesare. În al doilea rând, Călin Popescu Tăriceanu are o sarcină simplă de îndeplinit pentru a tranşa cazul Dan Şova: trebuie să redacteze şi să publice în Monitorul Oficial hotărârea privindu-l pe senatorul PSD. Oricare ar fi ea, dar să publice ceva – Parlamentul este un for de decizie, pentru asta suntem trimişi în Parlament, nu pentru a ridica din umeri şi a susţine că habar nu avem ce am decis. Discuţiile informale cu CSM nu pot schimba nimic din acest parcurs – în general discuţiile informale nu au valoare formală, nu e mare filosofie să pricepi asta. Nici atacurile la adresa DNA nu schimbă cu nimic obligaţiile de serviciu ale domnului Tăriceanu, ele dau doar senzaţia că acesta îşi pregăteşte din timp o strategie de victimizare în eventualitatea implicării numelui sau în dosare precum Microsoft sau ANRP”, declarat Raeţchi, într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

Reamintim că şeful Senatului a respins marţi cererea prin care procurorii DNA au solicitat marţi Senatului toate actele suplimentare în cazul aleşilor implicaţi în doasare penale, în special în cazul lui Dan Şova, scăpat de arestare preventivă prin invocarea Regulamentului Senatului, ale cărui prevederi erau în contradicţie cu Constituţia ţări. Şeful Senatului a susţinut că cererea trebuie să fie adresată de ministrul Justiţei, conform regulilor procedurale nu de către DNA.

De asemenea, Tăriceanu a lansat în zilele trecute o serie de critici la adresa CSM, a preşedintelui Klaus Iohannis şi a CCR, negând faptul că refuzul Senatului de a admite arestarea prevenitiva a lui Dan Şova ar fi generat un conflict instituţional şi opinând că sesizările la CCR nu sunt necesare, iar lucrurile ar trebui tranşate prin dialog direct între instituţii. În acest context, şeful Senatului a anunţat că va invita CSM-ul la discuţii informale cu membrii Biroului Permanent al Senatului.

Ovidiu Raeţchi a mai adăugat şi că opţiunile lui Tăriceanu aduc prejudicii în viitorul raport MCV şi a cerut ca premierul Victor Ponta, care de multă vreme n-a mai fost atât de tăcut, să comunice o poziţie clară a PSD în cazul Şova:

„Desfăşurările din aceste zile vor avea un efect negativ în viitorul raport MCV, pentru că în cazul Şova există elemente de abuz sau neglijenţă în serviciu (art. 297 şi 298 din Codul Penal) într-o formă, iată, continuată la nesfârşit. Regulamentul Senatului trebuia de mult pus în acord cu decizia CCR, acolo vorbim de o încălcare din culpă a unei îndatoriri de serviciu cu o vătămare a intereselor legitime a unei persoane juridice. Ponta e obligat să reacţioneze în acest caz şi să ofere o poziţie clară a PSD – aşa cum a făcut PNL. Celebra „Marţea neagră” a fost ultima dată când l-am văzut pe premierul Victor Ponta atât de tăcut şi de absent. Atunci, în decembrie 2013, când parlamentarii PSD lucrau noaptea la legea amnistiei şi graţierii, premierul Victor Ponta se află în Africa de Sud şi pretindea că nu ştie nimic din ceea ce se întâmplă.”, concluzionează Raeţchi.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.